Voiculescu: Războiul lui Băsescu împotriva românilor a ajuns în faza finală

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, îl acuză pe președintele suspendat Traian Băsescu, pe care îl consideră ”un accident nefericit in istoria moderna a Romaniei”, că încearcă să creeze un inamic public pe spatele căruia să se salveze și să antreneze, odată cu prăbușirea sa, însăși prăbușirea statului român.

Răspunzând atacurilor lansate de Traian Băsescu la adresa Grupului Intact cu o seară înainte la postul B1TV, Dan Voiculescu precizează, într-o postare pe blogul personal, că minciuna nu mai funcționează în 2012, precum și faptul că niciun ”clan” nu va putea îngrădi libertatea de expresie și de conștiință a jurnaliștilor, menționând, de asemenea, că, începând cu sfârșitul lunii iulie, speră ca România să se elibereze de coșmar, iar românii vor reîncepe să zâmbească, să trăiască normal, să se bucure de familii, de vise împlinite, de viață.

Fostul lider al PC, Dan Voiculescu, îi transmite președintelui suspendat Traian Băsescu, că nu va reuși să-l transforme într-un inamic public al românilor, deoarece altcineva se află în această poziție, pe care românii o vor taxa la votul din 29 iulie.

Citiți aici integral mesajul adresat lui Traian Băsescu de către Dan Voculescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel