Viktor Orban împotriva copiilor de migranți: Am dat de belea

Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri că nu i se pare nimic în neregulă în ce privește protestele locuitorilor din satul Ocseny, din sudul țării, împotriva cazării în regiunea lor a unor copii de imigranți.

Ungurii ”nu vor să accepte migranți în țara lor sau în satul lor”, a subliniat premierul ungar în fața presei, înaintea Summitului digital al Uniunii Europene de la Tallinn. El a mai explicat că ”ungurilor le plac copiii”, ”dar dat fiind că au fost mințiți de atâtea ori, dacă li se spune că vor veni doar niște copii, ei vor răspunde: 'mai întâi copiii, apoi părinții, apoi reunificarea familiei și am dat de belea'”. Locuitorii din Ocseny au dreptul să-și exprime părerea în această problemă, a mai insistat Viktor Orban.

Revolta din Ocseny a dus la demisia primarului localității, Janos Fulop, care a declarat miercuri seara, anunțându-și plecarea, că nu vrea să ”contribuie la escaladarea tensiunilor”.

Protestele din așezarea cu 2000 de locuitori aflată la circa 130 km de Budapesta au avut la origine un acord încheiat între un ONG și o pensiune locală care a acceptat să găzduiască două familii de refugiați, pentru un ”scurt sejur de vacanță”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel