Viktor Orban este un model pentru Crin Antonescu

Viktor Orban
Viktor Orban

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a spus joi seara la Digi 24 că atitudinea hotărâtă și de neclintit a premierului Ungariei, Viktor Orban, este una de apreciat, și, într-un anumit sens, un model pentru el.

”Atitudinea lui orban este un model pentru mine, într-un anumit sens. Nu sunt de acord cu derapajele, cu tentativele de a afecta libertatea presei, dar apreciez la Viktor Orban următorul lucru. Când premierul unei țări cu 10 milioane de locuitori știe să primească și să facă o contraofensivă și să o țină pe a lui. Noi avem dublu cetățeni, trebuie să avem un premier de două ori mai puternic decât Viktor Orban”,a spus Crin Antonescu.

Premierul Ungariei este de la începutul anului sub presiuni continue ale liderilor europeni, după cea de-a patra modificare a Constituției din ultimele 15 luni. Noile amendamente sunt acuzate că subminează statul de drept, cea mai delicată chestiune fiind cea a Curții Constituționale, lăsată, practic, fără nicio putere. Orban a respins constant acuzațiile, spunând că valorile noii lefi fundamentale din Ungaria sunt în conformitate cu cele europene. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a trimis vineri o scrisoare șefului FIDESZ-ului prin care își exprimă grave preocupări pentru statul de drept maghiar. Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, a spus joi că Ungaria este pasibilă de infringement„

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel