Viktor Orbán TUNĂ și FULGERĂ pe problema blocării bugetului Uniunii Europene

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Premierul de la Budapesta, Viktor Orbán, insistă pe problema blocării bugetului Uniunii Europene. Vezi ce spune acesta.

Atunci când a blocat prin veto pachetul legislativ bugetar european, Guvernul Ungariei a acţionat în conformitate cu poziţia exprimată în cadrul summit-ului UE din iulie 2020, exercitându-şi dreptul de veto garantat prin tratatele UE, se arată în declaraţia premierului ungar Viktor Orbán remis, miercuri, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit lui Viktor Orbán, astăzi, la Bruxelles, o ţară este considerată a fi un stat de drept numai dacă permite migranţilor să intre pe teritoriul său. “Cei care îşi protejează graniţele şi ţara de migraţie, nu mai pot fi priviţi la Bruxelles ca state de drept. Iar odată adoptată actuala propunere, nu ar mai exista niciun obstacol de a condiţiona acordarea fondurilor europene statelor membre de sprijinirea migraţiei, iar ţările care se opun acesteia vor putea fi şantajate din acest motiv”, a explicat prim-ministrul Ungariei.

Oficialul ungar a mai specificat că în timpul dezbaterii, Ungaria a acţionat în conformitate cu principiile cooperării loiale, a predictibilităţii şi a transparenţei, şi a arătat mereu disponibilitate pentru compromis. Şi asta în ciuda faptului că nu a considerat, niciodată, că este în regulă să iei împrumuturi în comun pentru a face faţă crizei economice. În declaraţia sa, premierul Ungariei a spus: “compromisul la care s-a ajuns în iulie 2020 a fost acceptat doar pentru că suntem dedicaţi solidarităţii europene şi sprijinim acordarea, cât mai devreme posibil, a unor fonduri acelor state membre care au nevoie de ajutor financiar”.

Viktor Orbán a subliniat că Ungaria crede în statul de drept

Şeful guvernului de la Budapesta a adăugat că liderii partidului de guvernare de acum sunt cei care au luptat pentru ca Ungaria să fie un stat de drept şi nu o dictatură comunistă. În timpul dezbaterilor din ultimii ani privind migraţia, trimiterea la statul de drept a devenit un instrument politic şi ideologic, în loc să fie unul legal. În absenţa unor criterii obiective şi fără posibilitatea unei căi legale de atac, nicio procedură de sancţionare a unui stat membru nu se poate baza pe acest lucru, a explicat Orbán.

“În opinia noastră, crearea unei legături între problemele financiare şi economice, respectiv dezbaterile politice, ar fi o greşeală foarte mare şi ar submina unitatea Europei. Introducerea oricărui mecanism nou de sancţionare a statelor membre este posibilă numai prin modificarea unanimă a tratatelor”, consideră premierul Ungariei, precizează Hirado.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel