Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, reținut. Riscă 6 ani de închisoare

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a fost reţinut în după-amiază zilei de vineri de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie într-un dosar în care este bănuit de abuz de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, transmite independent.md.

Demnitarul va rămâne în custodia CNA pentru 72 de ore. 

În fapt, procurorii au stabilit că Triboi, abuzând de funcţia sa, prin intermediul unor terţe persoane, ar fi cumpărat de la SA Moldtelecom, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape 1,000,000 de lei, iar ulterior a dat clădirea în vederea închirierii, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord.

În continuarea intenţiilor sale, prin abuz de putere, Valeriu Triboi ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul, dat în locaţiune, din contul acesteia. Potrivit documentelor administrate de anchetatori, pentru reparaţia clădirii au fost alocate 4,000,000 de lei.

Astăzi, procurorii şi ofiţerii CNA au descins în biroul de serviciu şi la domiciliul funcţionarului, unde au efectuat percheziţii. De asemenea, au fost percheziţionate şi automobilele acestuia. În urma acţiunilor de urmărire penală, anchetatorii au ridicat mai multe probe care vor fi anexate la dosar.

Pe faptele descrise a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 327 Cod penal – abuz de putere, infracţiune ce prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în acest caz pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy