Vestea de la Ministerul Educației care-i va nemulțumi pe mulți elevi

Ministrul Educației, Remus Pricopie, dorește ca începând cu anul școlar 2013-2014 ministerul de resort să publice pe Internet, pe site-urile inspectoratelor școlare, cel puțin o dată pe lună, un raport privind numărul absențelor pentru fiecare școală. Această măsură, de raportare a numărului de absențe, face parte din noua strategie privind reducerea abandonului școlar pe care  Ministerul Educației dorește să o finalizeze până la sfârșitul acestui an.

La conferința de presă, organizată, marți, cu prilejul lansării unui raport privind abandonul şcolar, ministrul Remus Pricopie, a arătat că elevii ar trebui să vină din plăcere la şcoală, iar mediul şcolar trebuie să fie unul prietenos.

"Trebuie să se renunţe acolo unde mai există relaţiile rigide dintre elev şi profesor. În şcoală există multe instrumente de control. Sunt foarte multe lucruri care se întâmplă în afara şcolii pe care nu reuşesc să le controlez", a declarat marţi ministrul Educaţiei, precizând că rezultatele copiilor sunt influenţate în proporţie de 30% de ceea ce se întâmplă în şcoală şi de 70% de ceea ce se întâmplă în afara şcolii.

"Pentru a aduce copilul la şcoală trebuie să colaborăm cu poliţia şi asistenţa socială. Trebuie să avem dialog cu părinţii. Uneori este nevoie să facem educaţie cu aceştia şi să le explicăm de ce este nevoie să vină copiii la şcoală", a mai spus demnitarul.

Ministerul Educaţiei Naţionale, UNICEF România au lansat marţi un studiu privind abandonul şcolar. Potrivit acestuia, copiii din mediul rural, cei proveniţi din familii sărace, de etnie romă, sau cu cerinţe educaţionale speciale sunt cei mai mulţi dintre cei care abandonează şcoala.

Potrivit reprezentantului UNICEF în România, Sandie Blanchet, "Acest studiu ne oferă câteva date îngrijorătoare şi recomandăm că educaţia trebuie să fie plasată pe primul loc în ce priveşte agenda de chestiuni de rezolvat. UNICEF îşi doreşte în România o mai bună implicare în educaţie", a mai afirmat Sandie Blanchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel