€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Urgență nucleară gravă la Cernavodă-exercițiu de nivel trei, al AIEA, cu asistență din Canada, Franța și Statele Unite
Autor: Ion Voicu

cernavoda_33532100 Foto: Agerpres
 

Agenția Internațională pentru Energie Atomică va desfășura un exercițiu de amploare, care simulează o urgență nucleară gravă, de nivel 3, la Centrala Atomoelectrică din...

Exercițiul, la care participă  șapte state (Bulgaria, Canada, Franța,  Lituania, Republica Moldova, S.U.A. și Suedia) se desfășoară în perioada 24–25 iunie 2025.

ConvEx – Convention Exercises testează aranjamentele operaționale prevăzute în Convenția privind notificarea timpurie a unui accident nuclear și în Convenția privind asistența în caz de accident nuclear sau urgență radiologică. Exercițiile se desfășoară în centre de comandă și pe teren, în condiții simulate, pentru a evalua răspunsul la un accident nuclear sau radiologic major. 

În urmă cu douăzeci de ani, primul exercițiu CONVEX-3, unul dintre cele mai importante exerciții internaționale de răspuns la urgențe nucleare organizate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), a fost găzduit de România, în luna iulie. Exercițiul din 2005 a fost un moment de referință pentru țara noastră, consolidându-i reputația de partener de încredere în domeniul siguranței nucleare.

ConvEx-3 (2025),  va introduce trei elemente-cheie: abordarea regională de colaborare (cu Bulgaria și Republica Moldova), componentele de securitate nucleară (inclusiv securitate cibernetică și protecție fizică) și metoda integrată de planificare, desfășurare și evaluare a exercițiului.

În 2023, peste 500 de persoane au fost mobilizate în cadrul unui exercițiu național, în care s-a simulat un accident la Cernavodă. 

La exercițiul ConvEx-3 (2025) vor participa instituții-cheie din România, printre care: Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General de Aviație; Ministerul Apărării Naționale; Direcția Națională de Securitate Cibernetică; Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alături de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Națională de Meteorologie și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; Ministerul Energiei, împreună cu Agenția pentru Deșeuri Nucleare și Radioactive; Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale; precum și instituții și facilități din domeniul nuclear, precum Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Sucursala CNE Cernavodă, FCN Pitești (Fabrica de Combustibil Nuclear), RATEN – Institutul de Cercetări Nucleare Pitești și IFIN-HH.

La nivel local vor fi implicate Prefectura Județului Constanța, Primăria orașului Cernavodă. La exercițiu participă și unități sanitare precum Spitalul de Urgență Floreasca și Spitalul Universitar, din București.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close