Universitatea din New York, Facultatea de Medicină, gratuită

Admitere UBB 2018. Număr limitat de locuri. "Aceste reduceri ne afectează"
Admitere UBB 2018. Număr limitat de locuri. "Aceste reduceri ne afectează"

Înscrierea la prestigioasa facultate de medicină din cadrul Universităţii din New York va deveni gratuită pentru toţi studenţii, începând cu anul universitar următor, o schimbare importantă pentru un program care costa până acum peste 220.000 de dolari.

Oficialii universităţii i-au surprins cu această veste pe studenţii din anul întâi, care au venit joi să-şi obţină halatul alb în cadrul unei ceremonii desfăşurate anual. Kenneth Langone, preşedintele consiliului facultăţii de medicină NYU Langone Health, a explicat că acest lucru a fost posibil datorită donaţiilor unor binefăcători. Speranţele şi aşteptările noastre sunt că, făcând posibil accesul unui număr mai mare de candidaţi, vom deveni catalizatorul unei transformări în cadrul studiilor de medicină de pe tot teritoriul ţării, a spus Langone, citat într-un comunicat. Cu toate acestea, gratuitatea nu vizează decât taxele de şcolarizare. Celelalte taxe, administrative şi pentru cazare, a căror valoare estimativă se ridică la 27.000 de dolari anual, vor fi plătite tot de studenţi. Cursurile facultăţii de medicină din cadrul Universităţii New York, instituţie privată, durează patru ani. În prezent, facultatea are 531 de cursanţi la toate nivelurile de pregătire.

Credite de studiu de 1,4 miliarde de dolari

Potrivit clasamentului anual de referinţă stabilit de publicaţia US News, facultatea este pe locul trei în topul naţional. Printre cele 100 cele mai bune şcoli de medicină din Statele Unite, doar câteva sunt instituţii publice, cu taxe de şcolarizare semnificativ mai mici decât în cazul instituţiilor private. Potrivit unui studiu al Asociaţiei facultăţilor americane de medicină (AAMC), trei sferturi dintre absolvenţii de medicină în 2017 au făcut credite pentru a studia. Datoria medie pentru obţinerea unei diplome era de 202.000 de dolari. În total, valoarea creditelor studenţeşti a atins, la sfârşitul lui iunie, 1.410 miliarde de dolari, aproape dublându-se în ultimii zece ani, potrivit datelor Rezervei federale americane. În momentul în care îşi vor obţine diploma, nu datorează nimic nimănui, spune, cu optimism, Kenneth Langone, într-un mesaj video publicat pe Twitter. Pleacă de aici fără să fie împovăraţi, a subliniat acesta, şi pot privi spre un viitor pe care îl vor consacra pasiunii lor, să ajute oamenii să ducă o viaţă mai bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel