Ungariei lui Orban i se poate lua dreptul de vot în UE

Fostul prim-ministru al Belgiei, actual deputat liberal al Parlamentului European, Guy Verhofstadt, anunță într-un editorial pentru platforma euobserver.com că ALDE a cerut o dezbatere a plenului PE în aprilie, pe tema noii Constituții a Ungariei. Europarlamentarul spune că, dacă se va constata că în Ungaria există o fisură constantă și serioasă a democrației, Consiliul European va fi sesizat, acesta putând să suspende unele drepturi ale maghiarilor, chiar și cel al dreptului de vot în UE.

Eurodeputatul belgian spune că Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), al cărei lider este, a criticat vehement noul set de amendamente adus Constituției Ungariei.

”Noi am cerut o dezbatere pentru sesiunea plenară a PE din aprilie. Eu am făcut apel la Comisia Europeană și la Consiliu să activeze articolul șapte al tratatului UE pentru a determina dacă a existat riscul serios al unei fisuri produse de Ungaria asupra valorilor democratice europene, legea fundamentală la care ne-am înscris cu toții”, scrie Verhofstadt.

Cum poate fi pedepsită Ungaria de către UE

”Dacă se va remarca o încălcare serioasă și persistentă a valorilor, Ungaria va fi obligată să ia notă de aceste observații și Consiliul European poate decide cu majoritate calificată să suspende anumite drepturi, inclusiv cele de votare”, explică eurodeputatul.

Guy Verhofstadt va cere Partidului Popular European, din care face parte FIDESZ-ul condus de Viktor Orban, să spijine acest demers.

Amintind și de recentul premiu acordat unui jurnalist ungur anti-semit, eurodeputatul belgian conchide că ”destul e destul”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel