Un tren a staţionat 50 de minute în Bucureşti pentru a aştepta un grup de călători

cfr
cfr

600 de oameni au fost obligaţi să aştepte aproape 50 de minute în gara Bucureşti Nord un grup de călători întârziaţi. Decizia a fost luată de conducerea CFR Călători, care nu vede nimic neobişnuit în această situaţie.

Trenul venea din Mangalia şi mergea spre Arad. La Bucureşti însă oprirea a fost mai lungă decât s-ar fi aşteptat orice călător - aproape 50 de minute. Asta pentru că cei aflaţi la conducerea CFR au hotărât să aştepte un grup de 35 de copii şi însoţitorii lor care au ajuns cu întârziere în gară.

"A plecat cu 49 de minute întârziere pentru că a fost necesar să preia un grup de copii care veneau din vacanţă. Călătorii au fost informaţi în tren. Li s-a spus că va întârzia. Erau multi călători în tren. Erau cam 600 de călători în tren", a declarat Adrian Vlaicu, director marketing CFR Călători.

În total, trenul a avut o întârzire de aproape trei ore la sosirea în Arad.

"Am avut probleme, suntem o grupă din Ungaria, am fost în tabara din Sulina. Au rezolvat problema, ne-a aşteptat trenul şi am ajuns", a declarat Zoltan Roja, conducătorul grupului.

Conducerea CFR spune că niciunul dintre cei peste 600 de călători care au fost obligaţi să aştepte nu a făcut o plângere scrisă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel