Un copil de patru ani și un bărbat, morți într-un accidet grav în Giurgiu

Foto: ISU Giurgiu
Foto: ISU Giurgiu

Două tragedii au avut loc în această seară în județul Giurgiu. 

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Bucureşti şi nepotul acestuia, un băieţel în vârstă de 4 ani, au decedat sâmbătă seara pe DJ 601, în urma unui accident rutier produs în zona pădurii din localitatea Malu Spart, județul Giurgiu, între un autoturism şi un TIR, scrie Agerpres. 

"În urmă cu puţin timp ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DJ 601 în urma producerii unui accident rutier în zona pădurii din localitatea Malu Spart între un autoturism şi un TIR. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. De asemenea, în sprijin a fost solicitată o unitate de terapie intensivă mobilă şi elicopterul SMURD. Echipajele ajunse la faţa locului au constatat faptul că în autoturism se aflau trei adulţi şi un copil, iar în TIR doar şoferul, un cetăţean bulgar. Conducătorul autoturismului şi o pasageră au fost găsiţi încarceraţi şi au fost extraşi din autoturism cu ajutorul accesoriilor de descarcerare', a declarat presei purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Au decedat în accident



Şoferul, în vârstă de 40 de ani, şi nepotul acestuia, un băieţel în vârstă de 4 ani, au decedat în urma acestui eveniment.

Echipajele medicale au preluat o femeie, în vârstă de 35 de ani, mama copilului decedat, pasageră în autoturism, inconştientă şi căreia i s-a acordat primul ajutor. Cea de-a patra persoană din autoturism, o femeie de 37 de ani, a suferit un atac de panică.

La faţa locului s-au deplasat şi echipajele de poliţie rutieră care fac cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile producerii accidentului.

S-a întâmplat tot în Giurgiu

O femeie care locuia singură în localitatea Malu, judeţul Giurgiu, a rămas fără acoperiş deasupra capului după ce locuinţa acesteia a fost distrusă de un incendiu izbucnit de la un scurtcircuit electric, mai scrie Agerpres. 

"În această seară ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 să intervină în localitatea Malu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD. Echipajele de intervenţie ajunse la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta violent în trei camere ale locuinţei, în bucătărie şi la acoperiş, existând riscul ca flăcările să se extindă şi la casa vecinilor", a informat sâmbătă presa purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

În momentul izbucnirii incendiului, proprietara nu se afla la locuinţă, flăcările fiind observate de un vecin. În incendiu au mai ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, o sobă cu GPL, articole textile, tâmplăria şi acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel