Un adăpost de animale și zece tone de furaje, arse într-un incendiu

Un adăpost de animale și zece tone de furaje au ars în urma unui incendiu violent produs în județul Botoșani. 

Un adăpost de animale şi aproximativ zece tone de furaje aflate într-un depozit de pe raza localităţii Hlipiceni din judeţul Botoşani au ars, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui puternic incendiu, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, în incendiu au ars, alături de furaje, şi două animale, un cal şi o vacă din gospodăria afectată de incendiu.

Intervenție urgentă a pompierilor

"La fata locului s-au deplasat pompierii militari din Truşeşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comunele Hlipiceni şi Todireni, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, ardeau adăpostul de animale şi circa zece tone de furaje. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari şi voluntari, circa trei ore şi jumătate", a afirmat Lupu.

Reprezentanţii ISU susţin că, foarte probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel