UEFA a amânat o întâlnire consacrată controversatei reforme a Ligii Campionilor

Sebastian Florea / 15 aug 2019 / 19:37 Salveaza PDF Comentarii

UEFA a decis joi să amâne o întâlnire programată pe 11 septembrie cu reprezentanţii cluburilor şi ligilor europene consacrată controversatei reforme a Ligii Campionilor, scrie AFP.

Întâlnirea urma să se desfăşoare la sediul UEFA din Nyon, cu prezenţa Asociaţiei ligilor europene şi a Asociaţiei europene a cluburilor (ECA), aceasta din urmă promotoare a unui proiect de reformă extrem de contestat.

"Am decis să amân întâlnirea din 11 septembrie", a declarat preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, într-o scrisoare adresată preşedintelui ECA, italianul Giovanni Agnelli, şi suedezului Lars-Christer Olsson, care prezidează ligile europene.

''La începutul lunii iunie, am solicitat o întâlnire pe 11 septembrie, pentru a continua discuţiile cu privire la viitorul competiţiilor europene. Continuăm să strângem opiniile membrilor noştri şi considerăm că momentan o discuţie este prematură în măsura în care continuăm să analizăm propunerile venite de la părţi'', a spus Ceferin.

Ligile organizatoare ale campionatelor naţionale şi un mare număr de cluburi au cerut, recent, Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) "o adevărată negociere" în privinţa reformei controversate a Ligii Campionilor, susceptibilă de a se transforma într-un cerc închis în 2024.

Opozanţii proiectului de reformă atribuit instanţei europene s-au pronunţat clar pentru necesitatea unui "consens" pe această temă explozivă, lăsând să planeze posibile acţiuni legale dacă va persista conflictul.

Asociaţia Europeană a Cluburilor şi preşedintele său au avansat în ultimele săptămâni argumentele lor pentru lansarea unei noi Ligi a Campionilor începând din 2024, ce tinde să devină o ligă închisă favorabilă celor mai puternice cluburi.

Noua Ligă a Campionilor ar putea cuprinde patru grupe de opt, ceea ce ar duce la o creştere a numărului de meciuri europene, precum şi un sistem care să permită celor mai bune cinci echipe din fiecare grupă să se califice direct pentru ediţia următoare, independent de clasamentul din campionatul lor.

Cluburilor mai modeste şi ligile organizatoare din campionatele naţionale se tem să-şi vadă competiţiile devalorizate, în special dacă reforma va afecta competiţiile interne prin includerea de meciuri din competiţiile europene în weekend-uri.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26