UE - Ungaria, tensiuni. Ministrul Szijjarto, palmă către UE

Foto: origo.hu
Foto: origo.hu

Majoritatea statelor membre ale ONU sunt fie ţări de origine ale migranţilor, fie ţări de tranzit, prin urmare ele au interesul ca migraţia să nu fie oprită, ci organizată, şi susţin un pachet în acest sens aflat în prezent în dezbatere în cadru ONU, a declarat miercuri la Budapesta ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Szijjarto a reafirmat opoziţia ţării sale faţă de acest pachet care urmează să fie adoptat până la finele anului în curs, informează agenţia MTI.

Ungaria respinge organizarea de rute ale migraţiei şi renunţarea la protejarea frontierelor, nefiind de acord cu ideile propuse în acel pachet prin care migraţia este descrisă drept un fenomen pozitiv şi imposibil de oprit sau un drept fundamental al omului, a spus şeful diplomaţiei ungare în timpul unei conferinţe, el menţionând că migraţia implică riscuri de securitate, inclusiv de atacuri teroriste.

[citeste si]

El a criticat şi instituţiile europene, afirmând că, pentru runda de discuţii pe acest subiect desfăşurată marţi la ONU, Bruxelles-ul a venit cu o poziţie de susţinere a pachetului aflat în dezbatere şi pe care l-a prezentat drept punctul de vedere al Uniunii Europene, fără să ţină cont de faptul că unele state ale UE nu împărtăşesc acest punct de vedere.

Referindu-se în acelaşi context la eventuala condiţionare a acordării fondurilor europene de criterii politice - de exemplu aplicarea unor cote obligatorii de refugiaţi - Szijjarto a amintit că în schimbul acestor fonduri Ungaria şi-a deschis piaţa internă şi de pe urma lor beneficiază inclusiv companiile occidentale care fac afaceri în această ţară. Prin urmare, fondurile acordate în baza Politicii de Coeziune nu sunt cadouri, cele mai multe ajungând în final tot la cei care le acordă, respectiv contributorii neţi, a explicat ministrul de externe ungar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel