Ucraina ar putea fi împărțită pe modelul coreean susțin surse apropiate Kremlinului

Sursă foto: Pexels (Andrew Neel)
Sursă foto: Pexels (Andrew Neel)

Ucraina ar putea fi împărțită după modelul coreean, susțin surse apropiate conducerii de la Kremlin. 

 

Rusia încearcă să împartă Ucraina în două părţi, pentru a crea în partea de est o zonă extinsă controlată de Moscova, după ce aceasta a eşuat în încercarea de a cuceri întreaga ţară, a susţinut duminică şeful serviciului de informaţii militare al Ucrainei (GURMO), Kirilo Budanov, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.     

De fapt, este o încercare de a crea Coreea de Nord şi Coreea de Sud în Ucraina, a estimat acesta într-o declaraţie, adăugând că ucrainenii vor lansa în curând un război de gherilă în acele zone ale ţării căzute sub control rusesc.  

Trupele rusești încearcă să încercuiască armata ucraineană  

De asemenea, potrivit ultimei evaluări a serviciilor de informaţii britanice, Rusia încearcă în prezent să încercuiască trupele ucrainene pe frontul estic din Donbas. În acest scop deplasează spre sud trupe de pe poziţiile din zona oraşului nordic Harkov şi spre nord din poziţiile din zona oraşului sudic Mariupol asediat în continuare, astfel că o joncţiune a acestor forţe ar putea izola trupele ucrainene ce luptă în estul Ucrainei, ale căror efective sunt estimate de Rusia la circa 60.000 de soldaţi.     

Ministerul Apărări din Rusia consideră prima etapă a invaziei încheiată

Ministerul rus al Apărării a transmis de altfel vineri că, din punctul său de vedere, prima fază a operaţiunii sale militare în Ucraina este aproape încheiată, iar de acum înainte trupele ruse se vor axa pe eliberarea completă a regiunii estice Donbas ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.   
 
Începută pe 24 februarie, invazia rusă a făcut progrese doar în primele zile, când a ajuns la porţile Kievului, dar înaintarea trupelor ruse a fost oprită sau încetinită ulterior pe toate fronturile de rezistenţa puternică a trupelor ucrainene, susţinute cu armament occidental, în special rachete antitanc şi sisteme antiaeriene portabile. La o lună de la începerea invaziei, singurul mare oraş ucrainean care se află sub control rusesc este Herson, în sud.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel