TVR a depus plângere penală împotriva unui angajat din televiziune în cazul biletelor achiziționate la Campionatul Mondial de Fotbal

Campionat Mondial
Campionat Mondial

TVR a depus plângere penală în cazul biletelor achiziționate la Campionatul Mondial de Fotbal.

Reprezentanții Televiziunii Române au depus astăzi, 17 ianuarie, o plângere penală privind modul  în care au fost achiziționate și gestionate biletele oferite televiziunii publice, la prețuri speciale, de organizatorul CM de Fotbal Qatar 2022, respectiv FIFA.


„Inițial, TVR a demarat o procedură de cercetare disciplinară în urma unor e-mailuri prin care un cetățean a reclamat faptul că domnul Cristian Oprean, coordonatorul delegației televiziunii publice la Campionatul Mondial din Qatar, i-a vândut bilete pentru partida Franța - Maroc. Tichetele erau marcate „ROTVR”, acestea fiind destinate Televiziunii Române, în calitate de broadcaster oficial al evenimentului pentru România, iar reclamantul nu a putut intra pe stadion din cauza condițiilor speciale în care biletele puteau fi folosite. De asemenea, cetățeanul a reclamat faptul că a plătit o sumă mult mai mare decât cea înscrisă pe bilete.

Ulterior, într-un interviu acordat Paginademedia.ro, domnul Cristian Oprean a declarat că a cumpărat un număr de 64 de bilete la Campionatul Mondial  „pentru prieteni", pentru „a ajuta". Totodată, coordonatorul delegației TVR la CM din Qatar a recunoscut că nu a anunţat conducerea instituției pentru că „nu era nevoie" – în contextul în care aceste facilităţi erau oferite Societăţii Române de Televiziune de către FIFA prin intermediul EBU (European Broadcasting Union).

Cu toate acestea, ca urmare a consultării portalului oficial pus la dispoziţie de FIFA pentru comanda biletelor, reprezentanții TVR au aflat că domnul Oprean a achiziționat în numele TVR, dar fără să fie mandatat în acest sens, nu 64, ci 712 de tichete de acces la diferite partide ale CM de Fotbal 2022.

Prin acțiunile sale, domnul Cristian Oprean și-a depășit atribuțiile de coordonator al delegației TVR la CM din Qatar și a abuzat de poziția sa pentru a achiziționa și transmite altor persoane biletele emise de reprezentanţii FIFA pentru SRTv.

La începutul săptămânii trecute, domnul Oprean și-a înaintat demisia înainte ca cercetarea disciplinară demarată de conducerea TVR să fie încheiată, motiv pentru care procedura internă a fost sistată.

În aceste condiții, managementul TVR a decis sesizarea organelor de urmărire penală.”, a transmis TVR.

Cristi Oprean, cel care a condus delegaţia TVR la Campionatul Mondial din Qatar, şi-a dat demisia din Televiziunea Publică. Cristian Oprean este acuzat că a vândut unui român biletele care erau puse la dispoziție TVR-ului, pentru a accesa fondurile în interes personal.

VEZI ȘI: Marii pierzători ai Campionatului Mondial de Fotbal nu-s din Franța, ci din România - https://www.dcnews.ro/marii-pierzatori-ai-campionatului-mondial-de-fotbal-nu-s-din-franta-sau-argentina-ci-din-romania_899085.html

VEZI ȘI: Audiențe în Noaptea de Revelion: România Tv face performanță, TVR se face de rușine - https://www.dcnews.ro/audiente-in-noaptea-de-revelion-romania-tv-face-performanta-tvr-se-face-de-rusine_900277.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel