Adrian Ţuţuianu, soluție intermediară până la suspendarea lui Iohannis

Adrian Țuțuianu
Adrian Țuțuianu

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat marţi, că Parlamentul ar putea să adopte în şedinţă comună o declaraţie prin care să ceară preşedintelui Klaus Iohannis să respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Țuțuianu spune că ar fi un mijloc intermediar până la suspendare. "Eu sper că va pune în aplicare această decizie a Curţii Constituţionale, mai cred că există şi mijloace intermediare până la suspendare şi mă gândesc, este o opinie personală şi nu a PSD, că Parlamentul în şedinţă comună ar putea să adopte o declaraţie prin care să ceară preşedintelui să respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Eventual, că tot suntem cu pâra permanentă la diverse autorităţi şi organisme europene sau internaţionale, să facem ce a făcut Curtea Constituţională a României, şi anume să sesizăm Comisia de la Veneţia, e la modă, să sesizăm Consiliul Europei, este la modă, să sesizăm Comisia Europeană, pentru că este şi asta la modă, şi să scriem şi noi ambasadelor tuturor statelor membre şi UE, nu doar la cele 12, ci la toţi, pentru că suntem în aceeaşi situaţie, o situaţie care e expres prevăzută de Constituţie şi care nu necesită prea multă analiză", a afirmat Ţuţuianu la Palatul Parlamentului.

El a exclus posibilitatea dezbaterii acestei propuneri în plenul reunit de miercuri al celor două Camere ale Parlamentului. "A fost o opinie personală. Nu este pe ordinea de zi, ordinea de zi a fost aprobată la Birourile permanente reunite", a precizat senatorul PSD. Precizarea lui Ţuţuianu a survenit unei întrebări referitoare la posibilitatea suspendării preşedintelui României, pe care liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că nu o exclude, în contextul în care şeful statului întârzie cu un răspuns privind decizia CCR de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Ţuţuianu a adăugat că este datoria preşedintelui Iohannis să pună în aplicare decizia Curţii Constituţionale, care produce efecte juridice de la data publicării în Monitorul "Este datoria domnului preşedinte Iohannis să pună în aplicare decizia Curţii Constituţionale. M-am pronunţat de mai multe ori şi vă spun şi astăzi, sunt deja trei-patru săptămâni de zile de când preşedintele nu face ceea ce Constituţia îl obligă, anume să pună în aplicare această decizie care produce efecte juridice de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Cred că este un precedent extrem de periculos, care încalcă norme democratice fundamentale şi cred că domnul preşedinte nu poate rămâne în această situaţie", a mai precizat senatorul social-democrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel