Turcia acuză că este blocată de Israel să parașuteze ajutoare în Fâșia Gaza

FOTO cu rol ilustrativ: Agerpres
FOTO cu rol ilustrativ: Agerpres

Turcia susține că Israelul i-a blocat cererea de parașutare a ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza.

Populația din Fâșia Gaza trece printr-o criză umanitară puternică, depinzând de ajutoarele, alimentare și medicale, însă acestea nu pot să ajungă în zonă.

Turcia a declarat, luni, că Israelul i-a blocat cererea de parașutare a ajutoarelor umanitare, mai mult, a anunțat că a decis să răspundă cu ”o serie de măsuri noi” împotriva acestei țări, relatează AFP, scrie Agerpres.

Ca și alte țări, forțele aeriene turce au dorit să participe la o operațiune de ajutor umanitar cu avioane cargo.

”Astăzi am aflat că cererea noastră, care a fost salutată de autoritățile iordaniene, a fost respinsă de Israel. Nu există nicio scuză pentru ca Israelul să blocheze încercarea noastră de a parașuta ajutoare pentru populația înfometată din Gaza. Am decis să luam o serie de noi măsuri împotriva Israelului”, a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan, precizând că acestea vor fi anunțate de instituțiile abilitate.

Fidan a spus că represaliile aprobate de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, un susținător ferm al cauzei palestiniene, vor fi aplicate ”pas cu pas” și ”fără nicio întârziere”.

”Aceste măsuri vor fi în vigoare până când Israelul va declara un armistițiu și va permite ca ajutoarele umanitar să sosească neîntrerupt în Gaza”, a precizat ministrul turc.

Președintele turc Erdogan a devenit un critic important al războiului dus de Israel în Gaza.

Aproape 1.200 de persoane ucise în atacul din 7 octombrie

Conflictul din zonă a început în 7 octombrie, când gruparea Hamas a lansat cel mai sângeros atac din ultimii 50 de ani, în urma căruia au fost ucise aproape 1.200 de persoane, majoritatea civilii, potrivit unui bilanț difuzat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite și 129 sunt în continuare reținute în Fâșia Gaza, dintre care 34 au murit potrivit responsabililor israelieni.

Drept represalii, Israelul a promis că va distruge Hamas, pe care, împreună cu Statele Unite și Uniunea Europeană, o consideră o organizație teroristă, și a lansat intense bombardamente asupra teritoriului palestinian.

Citește și: Consiliul de Securitate al ONU, răspuns până la finalul lunii la cererea de aderare a palestinienilor: Un moment istoric

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel