Trump a recidivat și este tot mai aproape de arest

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Judecătorul care conduce procesul penal în care este implicat Donald Trump l-a ameninţat din nou, luni, pe fostul preşedinte american cu plasarea în detenţie, după ce acesta nu a luat în considerare interdicţia de a ataca verbal martorii şi juraţii din proces, transmite AFP.

Donald Trump este acuzat de faptul că a plătit o starletă din industria filmelor pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea.

Trump, care aspiră în noiembrie la un nou mandat prezidenţial, a fost condamnat săptămâna trecută la plata unei amenzi în valoare de 9.000 de dolari pentru că a incălcat interdicţia impusă. Instanţa a constatat marțea trecută o nouă încălcare de acest fel și i-a aplicat astfel o amendă de câte o mie de dolari pentru fiecare dintre ele. Mai mult, Trump a fost avertizat că în caz de recidivă riscă detența.

Însă acum acelaşi judecător, Juan Merchan, i-a mai aplicat lui Donald Trump încă o amendă de o mie de dolari, după 'încălcărea dispoziţiei sale prin comentarii publice asupra completului de judecată şi modului în care acesta a fost selectat'. De asemenea, judecătorul l-a avertizat din nou pe fostul preşedinte republican că orice viitoare încălcare a respectivei dispoziţii îl face pasibil de 'încarcerare'.

În acest proces, lansat pe data de 15 aprilie, Trump este acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization cu scopul de a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din anul 2016 lui Stormy Daniels pentru ca starleta porno să păstreze tăcerea cu privire la o presupusă relație pe care ei ar fi avut-o în anul 2006. Înaintea deschiderii procesului, judecătorul i-a interzis lui Trump să atace public martorii şi juraţii.

Trump îl atacă în mod special pe fostul său avocat Michael Cohen, devenit acum unul dintre adversarii săi înverşunaţi şi un martor cheie al acuzării în acest proces, în mesaje pe reţeaua sa socializare Truth Social, 

Totodată, fostul preşedinte sugerează fatpul că membrii completului de judecată sunt părtinitori. Trump este inculpat în 4 dosare şi a fost deja condamnat la amenzi mari în două procese civile, pe care el le consideră ca fiind toate orchestrate politic contra lui de către democraţii lui Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie a acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel