Trenurile Soarelui 2021. 40 de trenuri zilnic spre staţiunile de la Marea Neagră

Programul estival de transport - Trenurile Soarelui 2021.

CFR Călători informează că, începând cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport "Trenurile Soarelui". Până la data de 5/6 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia - din 11/12 iunie - a circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord, fie prin introducerea - din 25/26 iunie - de noi trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre şi Delta Dunării. Astfel programul complet din 25/26 iunie este următorul:

- 38 trenuri directe (19 dus/19 întors) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe, vor avea ca destinaţie /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
- 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul şi retur (12 perechi din Bucureşti Nord, 3 perechi din Bucureşti Băneasa, 1 pereche din Bucureşti Obor).
- Pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE 8007/RE 8653 şi RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Noutăţi


- În acest sezon, Trenurile Tineretului IR 1924 şi IR 1923 Sibiu - Mangalia şi retur vor avea în compunere vagon de dormit iar pe distanţa Bucureşti Nord - Mangalia vor avea tarife de Regio Expres.
- Pentru turiştii din Braşov legătura cu Constanţa şi retur va fi asigurată cu patru perechi de trenuri directe printre care se numără şi noul tren IR cu condiţii de IC - Tomis Expres (IR 1686, IR 1688).
- Trenul Regio 8024 de la Constanţa, pentru o accesibilitate mai mare va avea sosirea şi în acest sezon în Bucureşti Nord în loc de Bucureşti Obor, cu oprire şi în Bucureşti Băneasa.

Durata de parcurs

Cele 4 trenuri de viteză (IR 1682, IR 1683, IR 1686, IR 1688), care circulă fără opriri intermediare între Bucureşti Nord şi Constanţa, ajung la destinaţie în două ore - timp greu de atins în condiţii legale de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureştiului în centrul Constanţei. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti - Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel