Două țări europene, CRITICI DURE la aroganța lui Viktor Orban asupra României

Oficiali croaţi şi sloveni au reacţionat la postarea lui Viktor Orban cu o hartă istorică a Ungariei, ce conține și o parte din România. 

Preşedintele şi Ministerul de Externe din Slovenia au reacţionat la postarea de pe Facebook a premierului ungar Viktor Orban în care apare o hartă a aşa-zisei Ungarii Mari, relatează vineri agenţiile HINA şi MIA.

Ministerul Afacerilor Externe de la Ljubljana a afirmat joi că nu comentează public postări cu hărţi istorice în scopuri educaţional, de studiu sau altele similare, cu excepţia situaţiei în care acestea au clar legătură cu revizionismul, citează Agerpres. 

Postarea, provocare ce trebuie condamnată

În ce-l priveşte, preşedintele sloven Borut Pahor a declarat joi pe un post de televiziune că nu este vorba de prima apariţie publică a respectivei hărţi şi că acest lucru poate fi înţeles ca fiind exprimarea de pretenţii teritoriale, ceea ce ar trebui să preocupe "publicul şi politicienii democraţi".

Pahor a menţionat că îi va spune acest lucru preşedintelui ungar în cursul unei vizite oficiale pe care urmează să o efectueze în Ungaria, în cursul acestui an.

Partidul sloven de opoziţie Levica (Stânga) a calificat la rândul său postarea cu harta drept o provocare ce trebuie condamnată.

Şi preşedintele croat Zoran Milanovic a reacţionat la postare îndemnându-i joi pe liceenii croaţi, înaintea examenelor de absolvire, să înveţe din istorie, dar să privească spre viitor.

Majoritatea statelor europene au în sertare hărţi istorice în care respectivele ţări apar mai mari decât în prezent, dar sunt lucruri irealizabile şi care îi vor irita întotdeauna pe vecini, a subliniat Milanovic pe Facebook.

Orice pretenţie teritorială este de neconceput 

Similar, ministrul de externe croat Gordan Grlic Radman a declarat joi că în general în Uniunea Europeană orice pretenţie teritorială este de neconceput întrucât toate statele se recunosc reciproc, adăugând că graniţa dintre Ungaria şi Croaţia este cunoscută dintotdeauna.

Existenţa de hărţi istorice care pot fi cumpărate în anticariate şi nu ţinute în sertare nu reflectă realitatea şi pot devia atenţia de la problemele vieţii reale, cum este construirea unui viitor comun, a spus el.

Şeful diplomaţiei croate a insistat că ţara sa şi Ungaria au relaţii excelente, ilustrate între altele prin protecţia reciprocă a minorităţilor şi prin turism.

La începutul săptămânii, premierul ungar Viktor Orban le-a transmis pe pagina sa de Facebook cele mai bune urări elevilor din ultimul an de liceu înaintea examenelor de absolvire, iar miercuri, înaintea unui examen de istorie, a postat o hartă istorică a Ungariei cuprinzând şi părţi din teritoriul croat.

Este o hartă folosită frecvent în Ungaria

Este o hartă folosită frecvent în Ungaria, în special la mitinguri ale extremei drepte, şi poate fi văzută de asemenea pe autoturisme ale turiştilor unguri, vara, în Croaţia, scrie HINA.

Harta se referă la regatul Ungariei înainte de semnarea Tratatului de la Trianon, în 1920, prin care ungurii şi-au pierdut circa două treimi din teritoriu, şi prin urmare îl consideră o tragedie naţională, menţionează agenţia de presă, care mai adaugă şi că postarea premierului ungar a fost criticată şi de numeroşi locuitori ai României, întrucât harta Ungariei Mari include şi o parte din teritoriul acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel