Traian Băsescu o dă în judecată pe Alina Petre

Fostul președinte Traian Băsescu o dă în judecată pe Alina Petre, fostă Măgureanu, în urma dezvăluirilor și plângerilor pe care aceasta le-a depus la DNA, informează B1 TV.

Informația a fost făcută publică de Petre, care nu a ezitat să-l ironizeze pe liderul PMP pentru demersul său. Alina Petre susține că Traian Băsescu cere despăgubiri de la ea de 100.000 de lei și-l sfătuiește, ironic, să stea la coadă.

„Când să mă hotărăsc și eu, ca orice fată blondă, să-mi pun poze din vacanțe sau să scot ceva din puțul gândirii, mă trezesc cu acțiunea în Instanță înaintată de Domnul Traian Băsescu.

Păi ce făcuși, Bre?!:))) Te răzgândiși? Așa e cu oamenii mai în vârstă, sunt extrem de indeciși. Așa era și un bunic de-al meu, până cumpăra un pui, se răzgândea de 10 ori.

Acum fără glumă, că asta e tot ceea ce mi-a rămas, Domnul Traian Băsescu dorește de la moi nu mai puțin de 100.000 ron. Stai la coadă, Tataie! Mai sunt și prietenii din la Famiglia înainte. Ce, vrei să te bagi în față, ca Tăriceanu??? Nu-i frumos! Și vezi că pe vremea când ziceai că eram eu nefericită, am mai văzut și eu scenarii din astea", a scris Alina Petre pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel