Traian Băsescu a declarat că i-a propus fostului președinte moldovean unirea dintre România și Republica Moldova, în urma căreia i-ar fi cedat locul acestuia în fruntea "României Mari".
Traian Băsescu a reluat, de ziua Micii Uniri, ideea lansată în timpul mandatului său: "Următorul proiect de ţară pentru România este unirea cu Republica Moldova". Fostul preşedinte a amintit şi episodul în care i-a propus lui Voronin, lider comunist, să înfăptuiască unirea.
"Tensiunile dintre mine și Voronin au pornit de la asta, că i-am spus verde în față: 'hai în Parlament amândoi, tu președintele României Mari, eu vicepreședinte și facem unirea și atunci Voronin a început să arunce pietre peste frontieră (...) Deci ăsta a fost un antiromân, dar nu un prorus", a declarat Băsescu la Conferința Românilor de Pretutindeni, la Palatul Parlamentului.
Liderul comuniştilor moldoveni este cel care susţinea, în 2013, că Traian Băsescu face presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi că îl sună noaptea în stare de ebrietate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu