Traian Băsescu a promulgat legea profesiei de bonă

Președintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii acesteia ca persoană fizică autorizată.

Administrația Prezidențială anunță că preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, mai multe decrete, inclusiv cel pentru promulgarea Legii privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii acesteia ca persoană fizică autorizată.

Propunerea legislativă care reglementează profesia de bonă, iniţiată de peste 60 de parlamentari din toate partidele şi care prevede că exercitarea acestei profesii se face cu contract individual de muncă sau pe PFA a fost adoptată, pe 3 decembrie, în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 285 voturi pentru şi o abţinere, potrivit Mediafax.

În proiect se prevede că exercitarea profesiei de bonă se face în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată.

Profesia de bonă se va exercita cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, cu egalitatea de şanse şi nediscriminare, asigurarea unei îngrijiri personalizate şi individualizate fiecărui copil, respectarea demnităţii copilului şi ascultarea opiniei copilului, ţinând cont de vârstă şi de gradul de maturitate.

Beneficiarul serviciilor de îngrijire şi supraveghere oferite de bonă este copilul care necesită supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei.

Potrivit propunerii legislative, va putea exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă îndeplineşte condiţia de a fi cetăţean român sau străin, cu domiciliul/reşedinţa, de regulă, în aceeaşi localitate cu domiciliul/reşedinţa copilului, cetăţean străin cu drept de muncă în România care posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, aptă din punct de vedere medical, psihologic, de a avea capacitate deplină de exerciţiu, de a nu avea antecedente penale. Documentele în acest sens se reînnoiesc anual.

Care sunt atribuțiile unei bone

În desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă.

Tot marți, președintele Traian Băsescu, a semnat și privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare națională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel