Trafic rutier cu restricţii, sâmbătă şi duminică, în centrul Capitalei

Traficul rutier va fi restricţionat în weekend în centrul Capitalei, unde vor avea loc mai multe evenimente.

Sâmbătă este programată Cupa Refresh 5 - Cross-ul Refresh 5, ocazie cu care, între orele 10,00 şi 12,00, circulaţia va fi restricţionată pe bd. Unirii, ambele sensuri, segmentul cuprins între Splaiul Independenţei şi Piaţa Constituţiei, ambele bretele (Finanţe şi Parchet), precum şi pe banda I de circulaţie pe bd. Libertăţii, segmentul cuprins între bretea Finanţe şi bretea Parchet, sensul de deplasare Calea 13 Septembrie către bd. Naţiunile Unite.

Poliţiştii rutieri recomandă ca rute alternative: Calea Rahovei - bd. Regina Maria - bd. I.C. Brătianu - Piaţa Unirii; Calea 13 Septembrie - str. Izvor - str. Haşdeu - Spl. Independenţei.

Străzi închise în Capitală

Tot sâmbătă, cu ocazia unei manifestaţii organizate în Piaţa Victoriei, în intervalul 11,00 - 14,00, Brigada Rutieră va dispune restricţionarea temporară a traficului rutier. Astfel, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie, cu menţiunea că pot fi aplicate şi altele:

- începând cu ora 8,00 - pe şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central - mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor);

- str. Paris, de la Piaţa Quito şi până la Piaţa Victoriei;

- str. Arh. Ion Mincu, cu excepţia riveranilor;

- breteaua care leagă bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei;

- începând cu ora 8,00, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului, între bd. Aviatorilor şi bd. Lascăr Catargiu;

- nu se va permite accesul în Piaţa Victoriei dinspre bd. Ion Mihalache, şos. Nicolae Titulescu, str. Buzeşti.

Până când sunt impuse restricțiile

Restricţiile rutiere vor fi în vigoare până la ora 17,00, cel târziu. Rute alternative: bd. Ion Mihalache - bd. Mareşal Averescu - bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - şos. Bucureşti-Ploieşti; bd. Aviatorilor - bd. Beijing - str. Nicolae Caramfil - bd. Aerogării - şos. Bucureşti-Ploieşti.

Brigada Rutieră mai anunţă că duminică, între orele 10,30 şi 11,30, se va desfăşura evenimentul sportiv "Marşul Primăverii" pe traseul: Ambasada Turciei - Calea Dorobanţi, până la semaforul pietonal din dreptul str. Intrarea Tudor Ştefan şi retur până la Ambasada Turciei. Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel