TikTok ar putea fi interzis și în România, dacă decizia de închidere din SUA rămâne definitivă. Chirieac: "Impact major pentru influența Chinei"

Aplicația TikTok ar putea fi interzisă atât în România, cât și în alte state occidentale, dacă în SUA decizia de închidere va rămâne definitivă, susține analistul Bogdan Chirieac. 

"Influența Chinei în lume suferă un impact major. Dacă SUA au interzis TikTok-ul, alte state occidentale, la rândul lor, vor interzice TikTok-ul. Dacă decizia rămâne definitivă în America, atunci cu siguranță și România va interzice TikTok-ul, ceea ce probabil va lipsi China și probabil Rusia, de un instrument foarte puternic, dacă ne gândim la alegerile prezidențiale din România. S-a spus un lucru important în SUA: securitatea națională este mai importantă decât libertatea de exprimare. Eu aici cred că lipsa libertății de exprimare este o amenințare reală pentru securitatea națională a democrațiilor de tip occidental. Este foarte importantă această frază și poate ar trebui să ne pună pe gânduri lucrul acesta," a spus Bogdan Chirieac la Antena3-CNN.

Întrebat dacă interzicerea pe telefoanele de serviciu a aplicației TikTok reprezintă un prim pas spre interzicerea totală și în alte țări, Chirieac a continuat:

"Alte state au interzis angajaților să aibă TikTok instalat pe telefoanele guvernamentale de serviciu, fiindcă există suspiciunea probabil bine întemeiată, că Republica Populară Chineză spionează utilizatorii și atunci nu poți spiona oficiali de rang înalt, guvernamental. Dar să interzici în masă e cu totul altceva. Într-adevăr ai o scuză, dacă privești la ceea ce s-a întâmplat în România la alegerile prezidențiale, dar pe de altă parte te întrebi dacă nu cumva și alte rețele sociale au favorizat poate, și ele,  la un moment dat, anumite persoane politice. A fost acuzat insuși Trump în 2016 că a câștigat pe Facebook cu ajutorul Cambridge Analytica. De asemenea, aceleași acuzații au fost aduse și în privința ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, tot din cauza Cambridge Analytica, care a folosit Google, Instagram și Facebook la vremea respectivă," a mai spus Chirieac.

Aplicația TikTok, interzisă oficial în SUA

Reamintim că rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.

Aplicația, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA, a trimis multora dintre aceștia un mesaj pe telefon cu mesajul: "Ne pare rău, TikTok este momentan indisponibilă", atribuind încetarea operațiunilor legislației promovate de Congres, relatează EFE.

Sâmbăta aceasta, într-un interviu acordat NBC, Trump a declarat că va acorda "probabil" platformei o prelungire de 90 de zile pentru a evita interdicția sa în Statele Unite. Donald Trump a vorbit vineri despre TikTok în timpul unei conversații telefonice cu președintele chinez Xi Jinping.

Mesajul TikTok de pe dispozitivele utilizatorilor a apărut cu aproximativ o oră și jumătate înainte ca legea să intre în vigoare duminică, la ora 00:01, ora standard de est a SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel