Nouă persoane au ajuns la spital, joi dimineaţa, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident petrecut pe DN 52, la intrare în municipiul Turnu Măgurele, au informat...
Potrivit sursei citate, şoferul unui microbuz de transport persoane, care făcea curse regulate judeţul Teleorman - Spania, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit într-un parapet de beton. La faţa locului au ajuns opt ambulanţe (cinci ale Serviciului Judeţean şi trei SMURD), o autoutilitară de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor. 'La sosirea forţelor de intervenţie au fost găsite 9 victime, 6 bărbaţi şi 3 femei, conştiente şi cooperante, neîncarcerate.
După acordarea primului ajutor, acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pentru investigaţii amănunţite', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 'Şoferul microbuzului nu a adaptat viteza, având în vedere că este curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu un parapet din ciment aflat în afara părţii carosabile. În urma coliziunii au rezultate nouă victime, opt pasageri şi conducătorul auto', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole. Toţi pasagerii răniţi sunt din judeţul Teleorman.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News