Tehnologie a viitorului, Inteligența Artificială este tot mai prezentă în viețile noastre

Folosirea Inteligenței Artificiale (Artificial Intelligence în limba engleză, pe scurt AI) reprezintă un subiect de actualitate care nu face referire doar la viitor, ci și la prezent. Puține persoane știu că AI este parte din viețile noastre de zeci de ani, deși în ultima decadă folosirea acestor tehnologii a avansat enorm. 

Inteligența Artificială se referă la inteligența pe care o pot avea mașinăriile. Aceasta a fost o provocare pe care a abordat-o mai întâi literatura SF, dar care iată că se transpune în realitate, chiar dacă doar parțial momentan.

De ce sunt avantajoase aplicațiile AI? Mașinile pot primi date pe care să le folosească după anumiți algoritmi, dar pot avea chiar capacitatea de a învăța din experiență, de a aplica anumite modele în funcție de unii factori. Pe de o parte este vorba despre avantaje economice (totul se face mai rapid, cu mai puține resurse umane implicate), pe de altă parte este vorba despre precizie, acțiune obiectivă, fără emoții umane, subiectivitate, empatie etc. Desigur, AI poate avea avantaje și dezavantaje, în funcție de modul în care este folosită.

Interesant este că interacționăm cu inteligența artificială chiar și când navigăm pe internet (ni se afișează reclame în funcție de istoricul nostru), inclusiv atunci când folosim motoare de căutare ce se adaptează în funcție de acțiunile utilizatorilor (învață și progresează). De asemenea, când folosim platforme precum Netflix sau Amazon, putem observa efectele implementării AI.

Proiectele de tip smart city folosesc AI

Mai nou, se folosește inteligența artificială în proiectele de tip smart city, în Europa (de exemplu în Amsterdam) și în Asia în special.  Cum acționează AI în acest domeniu? De fapt, sunt multe zone de acțiune, de la domeniul medical (managementul programărilor și acțiunilor în spitale, pentru medici și asistente) până la partea de trafic rutier, poluare, consum energetic. Senzorii preiau datele și transmit acțiuni atunci când este necesar. Astfel de lucruri sunt realitate într-un oraș ca Hong Kong, care se folosește tot mai intens de inteligența artificială.

"Simularea inteligentei umane este abordata cu succes de masinile programate sa gandeasca si sa copieze comportamentul uman. In ultimii ani, inteligenta artificiala a fost adoptata si dezvoltata din ce in ce mai mult de catre gigantii din domeniul tehnologiei. Astfel, abilitatile lor de a analiza si de a intreprinde actiuni eficiente ce duc la atingerea unui scop au crescut impresionant!", se menționează pe blogul companiei de web hosting THC.RO, care oferă servere GPU special configurate pentru dezvoltarea aplicațiilor de AI și Machine Learning.

Recent, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că Inteligența Artificială este o prioritate pentru Alianța Nord-Atlantică. Acesta crede că Inteligența Artificială va avea un impact major asupra modului de apărare a țărilor, folosind noile tehnologii pentru îmbunătățirea analizelor de informații și conștientizarea viitoarelor pericole. Pentru ca drepturile omului să fie respectate, este însă nevoie ca toate statele democratice să respecte un set comun de reguli în utilizarea responsabilă a tehnologiilor AI, bazată pe valorile democratice și statul de drept.

Inteligența artificială în lupta împotriva Covid-19

În contextul epidemiei de Covid-19, Inteligența Artificială este folosită în imagistica termică din aeroporturi și din alte locuri. În domeniul medical, AI poate ajuta la recunoașterea infecțiilor prin tomografia computerizată a plămânilor și este în plus utilizată la colectarea datelor generale, cu scopul de a urmări răspândirea bolii. Tot în contextul pandemiei, unele aplicații de IA pot detecta știrile false și dezinformarea pe platformele de socializare.

Articol realizat cu sprijinul thc.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel