Tăriceanu - DNA, acuzații: O înscenare. Sunt foarte amărât

Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut noi declarații, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce privește procesul în care a fost trimis în judecată de DNA.

ICCJ a terminat de judecat luni apelul în dosarul în care preşedintele Senatului a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă. Instanţa a anunţat că va da sentinţa definitivă în acest dosar pe data de 8 aprilie.

"Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupţiei să se soldeze cu 'big fish'. Datorită poziţiilor pe care le-am avut sau le deţin, fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupţie, nu au avut alte elemente şi au încercat cu evaziunea fiscală. Ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacţie nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacţie.

În anul 2008, aveam o agendă suficient de încărcată ca să ştiu şi agenda cabinetului de notar al soţiei mele. La audiere, fosta mea soţie a fost întrebată dacă mi-a zis de tranzacţie. Eu i-am spus: 'Să faci ceea ce este legal'. Tranzacţia nu s-a făcut. DNA a zis nu putem să-l agăţăm pe evaziune, hai să-l luăm pe mărturie mincinoasă. Sunt acuzat că aş fi favorizat foştii mei consultanţi pe achiziţia acelor drepturi litigioase. Pe de altă parte, prinţul Paul face plângere penală împotriva mea din care rezultă că, în viziunea lui, eu aş fi obstrucţionat ca el să obţină acele drepturi litigioase. Or, nu se pot ambele. Sunt foarte amărât când văd că practici specifice unei procuraturii din anii '50 au revenit în actualitate în ultimii ani", a spus Tăriceanu, în ultimul cuvânt în faţa instanţei.

Vezi și: Iohannis, întrebare referendum. Radu Tudor: Mă îngrijorează. O greșeală majoră

Acuzații DNA

Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018 de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători. Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie. Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Vezi și:  Prezidențiale. Chirieac, ipoteză: Când va face Dragnea marele anunț

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel