Tăriceanu, declaraţii după vizita la Guvern: "Nu se pune problema"

C.P.Tariceanu
C.P.Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au fost la Palatul Victoria, unde s-au întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă timp de două ore.

La finalul şedinţei, Tăriceanu a declarat că i-a transmis premierului că are tot sprijinul său și al ALDE.

"Îi dau asigurările că se va bucura de tot sprijinul. Am asigurat-o de soliditatea majorității guvernamentale din Parlament. I-am vorbit de sprijinul instituțional de președite al Senatului. Am făcut o discuție mult mai largă și pe alte subiecte. Cele 3 categorii mari de proiecte pe care Guvernul le propune pentru parteneriatul public- privat: autostrăzi, spitale CFR și Spitalul Republican. Am vorbit și despre stadiul proiectului de ordonanță referitor la achizițiile publice, va fi aprobat mâine, în ședință. Mi-a arătat câteva planșe. A fost o întâlnire foarte agreabilă. Mi-a zis și de întâlnirea pe care a avut-o ieri cu reprezentanții diplomatici ai statelor din UE." a afirmat Tăriceanu.

"A fost o agendă destul de plină. Am vrut să arăt ca prim-ministrul are acest suport necondiţionat din partea noastră. Actul de guvernare nu îmi este indiferent. Urmăresc de aproape actul de guvernare. Am ţinut să o felicit pe doamna Dăncilă pentru modul corect în care se comporta guvernul în raport cu cetăţenii.", a mai declarat el.

Pilonul II

"N-am discutat de Pilonul II. Şi prim ministrul a spus, şi eu repet: nu se desfiinţează. Am văzut şi o campanie făcută de PNL, e dreptul lor să dezinformeze. A fost o greşeală din partea Comisiei de Prognoză. Nu se stopează nimic. Trebuie să înţelegeţi un lucru: aceeaşi origine o au şi contribuţiile la Pilonul I şi la Pilonul II. Vrem să avem o imagine clară asupra randamentului depus de pilonul 2, unde se duc banii, care este impactul lor asupra economiei, de aceea este necesara această analiză, dar nu se pune problema desfiinţării." a mai spus Tăriceanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel