Tânărul de 20 de ani, care a înjungiat două femei peste care a intrat în casă, a fost reținut

FOTO: Freepik @BillionPhotos
FOTO: Freepik @BillionPhotos

Tânărul care a intrat în casa celor două femei, mamă și fiică, a fost reținut. Ce a stat în spatele cazului șocant.

Tânărul în vârstă de 20 de ani care a pătruns fără drept, sâmbătă seara, într-o locuinţă din localitatea Poieneşti Deal, unde a înjunghiat două femei, mamă şi fiică, a fost reţinut de poliţişti.

”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au stabilit că, la data de 24 noiembrie 2023, ora 21.00, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, persoana cercetată ar fi pătruns fără drept în locuinţa a două persoane şi le-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător.

După comiterea faptelor, tânărul a încercat să se sustragă urmăririi penale, fiind căutat şi depistat în comuna Băcani, în locuinţa unor rude. Ca urmare a agresiunii, victimele au suferit leziuni traumatice ce vor necesita 7-8, respectiv 10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Vaslui au luat faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore”, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, scrie Agerpres.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Citește și: Caz șocant în Vaslui. Mamă și fiică, înjunghiate de un tânăr care a intrat peste ele în casă

Atac din răzbunare

Potrivit presei locale, cazul a pornit din dorința de răzbunare a tânărului. În luna august a acestui an, fiul femeii atacate acum în casă, un bărbat de 43 de ani, i-a omorât bunicul tânărului de 20 de ani, care a vrut acum să se răzbune.

Bătrânul ucis nu voia decât să apere o femeie gravidă, care se refugiase în curtea lui, de agresiunile concubinului. Concubinul de 43 de ani însă, furios, l-a lovit cu un par pe bătrân, până l-a omorât, scrie Vremea Nouă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel