Meleşcanu şi Szijjarto s-au întâlnit marţi în marja reuniunii informale a miniştrilor Afacerilor Externe din statele OSCE, care a avut loc la Strbske Pleso, în Slovacia. Potrivit MAE român, în timpul acestei întrevederi, desfăşurată la solicitarea expresă a părţii române, în condiţiile menţinerii de către partea ungară a unei atitudini neconstructive şi pentru a descuraja provocările constante ale părţii ungare, ministrul ungar de externe a solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în Justiţie.
Teodor Meleşcanu i-a reamintit omologului său ungar că 'într-un stat democratic, cu stat de drept funcţional şi care respectă valorile europene şi, implicit, principiul separaţiei puterilor în stat, nu este acceptabilă o intervenţie a Guvernului în Justiţie'.
Potrivit agenţiei ungare de presă, Peter Szijjarto a discutat cu omologul său român despre Codul Administrativ recent adoptat în România şi despre situaţia cimitirului de la Valea Uzului. În legătură cu Codul Administrativ, Szijjarto i-a cerut lui Meleşcanu să ia măsuri pentru a garanta că va fi introdusă în lege o prevedere privind drepturile minorităţilor, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Budapesta, după cum precizează MTI.
Prevederea le-ar garanta minorităţilor că îşi vor putea folosi limba maternă chiar şi în situaţia în care comunitatea lor reprezintă mai puţin de 20% din populaţia regiunii, a precizat Ministerul de Externe ungar. Szijjarto i-a cerut, de asemenea, lui Meleşcanu să ajute la facilitarea consultărilor între experţii din cele două ţări asupra chestiunii cimitirului de la Valea Uzului şi să susţină o vizită comună la faţa locului în cât mai scurt timp posibil. Într-o ţară guvernată de statul de drept care respectă valorile europene, nu sunt sancţionaţi cei care iau parte la o demonstraţie paşnică la un cimitir, ci mai degrabă cei care îi atacă, a mai spus şeful diplomaţiei ungare în declaraţia transmisă miercuri.
De asemenea, el le-a cerut parlamentului şi guvernului român să facă tot ce le stă în putere să creeze condiţiile legale pentru ca minorităţile din România să-şi exercite drepturile, notează agenţia MTI. Mai mult, a adăugat Szijjarto, nimănui nu trebuie să i se permită să aplice amenzi exorbitante membrilor minorităţilor naţionale doar pentru că şi-au folosit simbolurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News