FOTO - Suspectul evadat de la Urziceni, încă de negăsit. A intrat în casele mai multor oameni. "Am stat toată ziua cu ușa încuiată"

Forțe impresionante sunt în căutarea evadatului din Urziceni. Acesta încă nu a fost prins de polițiști.

Suspectul evadat de la Urziceni a fost surprins chiar de camerele de supraveghere dintr-un sat, la puțin timp după ce a încercat să intre în casă peste o femeie singură. Localnicii au încercat să-l prindă, dar individul a reușit să fugă. Totodată,  pe drum acesta a lovit un tânăr care încerca să-l captureze, transmite PRO TV.

Peste o sută de polițiști, jandarmi și localnici au verificat localitatea Gârbovi, din Ialomița, situată la 10 km de Urziceni. Evadatul a fost surprins în zonă de mai multe camere de supraveghere. Una dintre ele l-a filmat miercuri seară, în apropierea unei săli de sport. Totuși, nu a fost încă prins, deși sunt deja peste 48 de ore de când individul de 18 ani umblă liber prin Ialomița.

VEZI ȘI: Evadare ca în filme la Urziceni. Un tânăr, aflat în arest preventiv, a fugit chiar de sub ochii polițiștilor

Mărturiile localnicilor

Oamenii din localitate spun că stau cu frica în sân pentru că evadatul însă este liber.

“A fost la domnul în curte și s-a dus să îi fure ceva de prin casă. A intrat acolo, a speriat-o pe doamna, pe nea Titi. A sărit gardul pe acolo, prin spate. Până ne-am dus noi el a sărit gardul.”, a spus un localnic.

“A fost aici, în spate, la niște vecini, l-a lovit la picior un băiețaș, l-a scăpat din mână aseară. Am stat toată ziua cu ușa încuiată.”, a mărturisit o localnică.

”A fost văzut prin sat, pe aici, pe stradă pe la noi, prin tot satul aproape. Este poliția, îl caută peste tot, prin case părăsite, prin curți pe la lume, peste tot.”, a spus un alt localnic.

Cum a evadat tânărul

Tânărul de 18 ani a evadat din sediul poliției orașului Urziceni în timp ce era audiat într-un caz de furt de mașină. La audieri acesta le-a spus polițiștilor că are nevoie să meargă la toaletă. Un agent l-a însoțit până la ușă, dar odată intrat acolo  acesta a deschis fereastra și, cum nu era niciun obstacol care să îl oprească, a sărit. Cine îl vede este rugat să sune la numărul de urgență 112.

”Persoana în cauză are următoarele semnalmente: 1,80 m înălțime,  păr brunet, scurt, ochi căprui, ten deschis la culoare. În momentul evadării, tânărul era îmbrăcat cu un tricou negru cu inscripții albe, blugi negri și adidași albi, fără șireturi,” a transmis IPJ Ialomița. Vezi foto AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel