SUA - Rusia, tensiuni: ”Act de război”

Senatorul republican John McCain, adversar declarat al Moscovei, a calificat miercuri drept act de război operațiunile de piratare cibernetică atribuite Rusiei de serviciile de informații americane.

"Când se încearcă să se distrugă fundamentele democrației, atunci se distruge o țară', a declarat John McCain, calificând acest gest drept "act de război'.

Senatorul conservator de 80 de ani, care l-a calificat frecvent pe Vladimir Putin drept 'șnapan' și "asasin', și-a nuanțat apoi estimarea, subliniind că există mai multe "etape' în acțiunile unui război.

'Nu spun că este vorba despre un atac atomic. Spun doar că atunci când este atacată structura fundamentală a unei țări — adică ceea ce fac ei — este un act de război', a explicat el, scrie Agerpres.

Donald Trump își exprimase deschis îndoiala față de această concluzie oficială, dar Washingtonul acuză Rusia că a urzit piratarea corespondenței electronice a mai multor responsabili ai Partidului Democrat, precum cea a lui John Podesta, un apropiat al lui Hillary Clinton. Miile de mesaje sustrase au fost apoi difuzate online, în special pe site-ul WikiLeaks, în ultima lună dinaintea alegerilor prezidențiale americane din 8 noiembrie. Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a negat că rușii ar fi fost sursa lui.

Valul constant de mesaje private, reluate de presă din abundență, a pus-o pe Hillary Clinton în încurcătură, bruindu-i mesajul prin dezvăluirea parțială a calculelor sale politice interne.

John McCain organizează joi o audiere în Senat a înalților responsabili ai comunității de informații americane cu privire la aceste atacuri cibernetice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel