Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

SUA în alertă! Obama a decretat stare de catastrofă naturală

Preşedintele american Barack Obama a decretat sâmbătă stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii, care s-au soldat cu 24 de morţi în Virginia de Vest, în estul Statelor Unite ale Americii.

Obama a cerut deblocarea unui "ajutor federal pentru a sprijini eforturile de restabilire furnizate de stat şi colectivităţile locale în zonele lovite de furtuni puternice, de inundaţii, alunecări de teren şi şuvoaie de noroi", a indicat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, citat de agerpres.ro.

Furtuni puternice şi ploi torenţiale au provocat inundaţii grave în Virginia de Vest, care au afectat mii de oameni şi au provocat importante întreruperi de energie electrică, în timp ce torentele au luat maşini.

Circa 21.300 de persoane nu aveau electricitate sâmbătă, a indicat Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în Virginia de Vest, adăugând că sute de case au fost avariate, iar 60 de drumuri rămân închise.

Fotografii publicate pe pagina de Facebook a agenţiei arată un cartier din oraşul Clendenin sub apele noroioase ale râului Elk, care s-a revărsat.

O altă victimă a fost găsită sâmbătă în comitatul Greenbier, ridicând bilanţul morţilor la 24, a indicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a administraţiei locale, Jessica Tice.

Un băieţel de opt ani, care a fost luat de ape în timp ce se plimba cu mama şi sora lui, figurează printre victime, potrivit postului local de televiziune WSAZ.

Guvernatorul Virginiei de Vest, Earl Ray Tomblin, a declarat sâmbătă că se aşteaptă ca 400 de militari ai Gărzii naţionale să fie desfăşuraţi în cursul zilei.

Potrivit Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, multe adăposturi ale Crucii Roşii şi comunităţii au fost deschise pe intreg teritoriul statului.

"Sunt atât de mulţi comercianţi, persoane fizice şi biserici care se mobilizează toţi", a declarat purtătoarea de cuvânt citată.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy