SUA. Gripa a ucis 80.000 de persoane

gripa
gripa

Aproximativ 80.000 de persoane au murit în SUA iarna trecută de gripă sau de consecinţele legate de acest virus, potrivit unei surse a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). 

Este vorba de cea mai mare cifră din ultimele patru decenii, de la sezonul 1976-1977, potrivit datelor CDC. În timpul iernii trecute a predominat virusul A (H3N2), împotriva căruia vaccinul avea o protecţie de 25 %, potrivit unei informaţii publicate pe site-ul de internet al CDC. Până la 25 august 2018, au fost raportate 180 de decese pediatrice în sezonul 2017-2018, dintre care 80 % au corespuns copiilor nevaccinaţi împotriva virusului, notează CDC.

Autoritățile recomandă vaccinarea

Potrivit autorităţilor, între 1 octombrie 2017 şi 28 aprilie 2018 s-au înregistrat 30.453 de spitalizări de gripă, confirmate de laborator. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au reprezentat aproximativ 58 % dintre spitalizări şi în general, indiferent de grupe de vârstă, cifrele spitalizărilor au fost mai mari decât în anii anteriori. CDC recomandă vaccinarea persoanelor cu risc înalt, precum copiii mici, femeile însărcinate, persoanele cu afecţiuni cronice precum cei cu astm bronşic, boli de inimă sau de plămâni şi cei cu vârste de peste 65 de ani. În 2018 se împlinesc 100 de ani de la cel mai grav sezon de gripă înregistrat vreodată în SUA, care a început în 1918 şi a provocat moartea a 675.000 de persoane timp de doi ani cât a durat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel