SUA - California va lansa un sistem de alertă timpurie la cutremure

Autorităţile din California vor lansa joi prima aplicaţie de avertizare la cutremure, disponibilă pentru toţi locuitorii din acest stat american, informează DPA.

Autorităţile vor începe de asemenea să emită avertizări la cutremure prin intermediul sistemului de avertizare în situaţii de urgenţă (Wireless Emergency Alert), oferind alerte prin mesaje text chiar şi persoanelor care nu au descărcat şi instalat aplicaţia, scrie Agerpres.

Aplicaţia MyShake, realizată de Universitatea Berkeley din California şi finanţată de biroul californian pentru servicii de urgenţă (California Office of Emergency Services) va începe să difuzeze public, joi dimineaţă, avertizări timpurii la cutremure pentru utilizatorii iOS şi Android care au descărcat şi instalat programul.

Lansarea de joi, 17 octombrie, coincide cu împlinirea a 30 de ani de la cutremurul cu magnitudinea 6,9 din Loma Prieta, care a provocat prăbuşirea unei secţiuni a podului Bay Bridge şi a autostrăzii 880 din Oakland, nordul Californiei, dar şi afectarea a numeroase clădiri, din San Francisco până în Santa Cruz. În cazul în care un astfel de sistem de avertizare timpurie ar fi fost disponibil la acea vreme, numeroase persoane, precum cele care se aflau în Candlestick Park şi urmăreau campionatul World Series, ar fi primit un avertisment cu 15 secunde înainte de a resimţi puternicele unde seismice. Cutremurul s-a soldat cu 63 de morţi şi mii de răniţi.

Sistemul de avertizare timpurie la cutremure funcţionează pe baza unui principiu simplu: undele seismice se propagă cu o viteză mai mică decât cea a sistemelor de comunicaţii actuale.

Câteva secunde pot salva vieţi permiţând, printre altele, companiilor de utilităţi să întrerupă furnizarea unor substanţe periculoase, medicilor să oprească operaţiile, companiilor de transport să încetinească trenurile sau elevilor să se adăpostească sub bănci.

Alertele aplicaţiei MyShake se bazează pe sute de senzori instalaţi pe teritoriul statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel