SUA, ambasadă Ierusalim. Liderul Hamas, mișcare înainte de manifestație

cisiordania
cisiordania

Liderul Hamas, mişcarea islamistă aflată la conducere în Fâşia Gaza, s-a deplasat duminică la Cairo, cu o zi înainte de importante manifestaţii prevăzute să aibă loc de-a lungul frontierei cu Israelul, informează AFP.

Ismail Haniyeh a trecut la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, frontiera cu Egiptul, unde va avea întrevederi cu şeful serviciilor de securitate egiptene, în condiţiile în care Egiptul ar încerca să ajungă la un acord cu Hamas pentru reducerea violenţelor în timpul manifestaţiilor prevăzute luni.

Ismail Hanyieh se va întoarce în Fâşia Gaza în decursul zilei de duminică.

Zeci de mii de palestinieni urmează să se adune luni de-a lungul frontierei între Gaza şi Israel, pentru a protesta împotriva transferării în acea zi a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, decizie care i-a iritat pe palestinieni.

Liderii Hamas şi-au exprimat public sprijinul pentru tentativele manifestanţilor de a forţa bariera de securitate şi de a intra în Israel, în pofida riscului unei băi de sânge.

Mass-media arabe au evocat posibilitatea ca Egiptul, semnatara unui tratat de pace cu Israelul, să propună îmblânzirea restricţiilor impuse la postul de frontieră din Rafah, precum şi măsuri economice în favoarea Fâşiei Gaza, sinistrată de o severă blocadă israeliană, în schimbul asigurării că manifestanţii nu vor încerca să forţeze bariera ce marchează frontiera cu Israelul.

Frontiera e închisă

Frontiera dintre Fâşia Gaza şi Egipt, care este închisă în cea mai mare parte a timpului, a fost redeschisă sâmbătă pentru patru zile de autorităţile egiptene.

În jur de 50 de palestinieni au fost ucişi de tiruri ale soldaţilor israelieni în acest sector de la începutul manifestaţiilor, la 30 martie.

Transferarea ambasadei SUA la Ierusalim, decisă de preşedintele Donald Trump, a fost denunţată de palestinieni, care vor să facă din partea estică a oraşului capitala statului la care ei aspiră.

Preşedintele Trump nu va asista la deschiderea ambasadei, însă fiica sa Ivanka şi generele său Jared Kushner, care este de asemenea unul dintre consilierii săi, vor fi prezenţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel