Stenograme DNA: Darius Vâlcov, denunțat de Theodor Berna, la scurt timp după ce a fost numit ministru al Bugetului

Referatul prin care procurorii DNA solicită reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov pentru trafic de influență scoate la iveală noi detalii. Senatorul PSD a fost denunțat pe 10 septembrie, la mai puțin de două săptămâni după ce a fost numit ministru delegat al Bugetului, iar principalul denunțător în cazul său este administratorul SC Tehnologica Radion SRL București, Theodor Berna, fost consilier al lui Traian Băsescu la Primăria Generală.

Pe scurt, afacerea între cei doi s-ar fi desfășurat în felul următor, conform procurorilor:

Theodor Berna i-a oferit lui Darius Vâlcov 20% din valoarea unor lucrări din bani publici. În schimbul banilor, acesta trebuia să își folosească influența de primar astfel încât firma lui Berna să câștige lucrările. Darius Vâlcov a acceptat propunerea, firma respectivă a câștigat lucrările, iar banii i-au fost înmânați personal lui Darius Vâlcov, în pungă, în mai multe tranșe. Contractele câștigate de firma lui Berna au fost în valoare totală de 95 de milioane de lei.

Citește și: DNA, reacție după ce Comisia Juridică a Senatului a invocat o gafă în cazul Darius Vâlcov

Iată fragmente din referatul procurorilor DNA, publicate de stiripesurse.ro:

”La data de 10.09.2014, Theodor Berna (…) a formulat un denunt din care rezulta ca, in cursul anului 2009, in calitate de administrator al SC Tehnologica Radion SRL Bucuresti, denuntatorul Theodor Barna l-a contactat pe Valcov Bogdan Darius, primar al municipiului Slatina, judetul Olt, caruia i-a propus, ca in schimbul oferirii sprijinului constand in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatilor contractante in vederea castigarii unor licitatii de lucrari pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate (fara TVA) conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.

In urma acceptarii propunerii facute, SC Tehnologica Radion SRL a castigat licitatiile organizate in cadrul Proiectului ‘Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt’, avand ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apa Olt pentru urmatoarele lucrari: (…)

Denuntarorul Theodor Berna si Valcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, in urma unor intalniri avute la sediul firmei SC Tehnologica Radion SRL, ca sumele de bani sa fie remise primarului, in numerar, in lei si numai la sediul firmei.

Astfel, in baza acestei intelegeri, incepand cu luna decembrie 2010, Valcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul SC Tehnologica Radion SRL din Bucuresti, unde a primit de la denuntatorul Berna Theodor sume de bani in lei, remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania de Apa Olt efectua plati in contul SC Tehnologica Radion SRL.

Incepand cu jumatatea anului 2012, datorita unor probleme financiare existente in cadrul firmei sale, denuntatorul nu a mai putut face platile catre Bogdan Darius Valcov. In acest context, Bogdan Darius Valcvo l-a pus in legatura pe Theodor Berna cu viceprimarul municipiului Slatina, Prina Minel Florin, care, avand cunostinta de intelegerea frauduloasa dintre denuntator si Valcov Darius Bogdan, a hotarat, in scopul disimularii provenientei ilegale a banilor, ca diferentele de bani neonorate de catre denuntator sa fie platite de SC Tehnologica Radion SRL catre SC Plus Confort SRL, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu in virtutea contractelor special incheiate in acest sens.

Denuntatorul a declarat ca SC Tehnologica Radion SRL a virat, in baza acestei relatii comerciale nereale, catre SC Plus Confort SRL, suma de 3.000.000 de lei, iar reprezentantul acestei societati comerciale, Ramba Ovidiu Andrei, a avut cunostinta de amanuntele comerciale si fiscal  si ale raporturilor dintre cele doua societati comerciale.

In aceasta maniera, denuntatorul Theodor Berna si Valcov Bogdan Darius au procedat in perioada 2010-2012, Valcov Bogdan Darius primind o suma cuprinsa intre 1.500.000 – 2.000.000 de euro, echivaletul in lei.

La momentul acceptarii propunerii de a primi 20% din contravaloarea sumelor incasate in urma derularii contractelor, suspectul Darius Bogdan Valcov nu a detaliat demersurile pe care urma sa le intreprinda, dar, avand in vedere functia pe care o detinea si care ii permitea exercitarea unei influente reale asupra membrilor Consiliului Judetean Olt, martorului i-a fost create convingerea ferma a exercitarii unei influente reale de catre suspect.

La momentul efectuarii platilor de catre Compania de Apa Olt, Valcov Darius Bogdan se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion SRL, dupa ce il suna in prealabil pe telefonul mobil pe martorul Berna Theodor

Remiterea sumelor de bani catre Darius Bogdan Valcov s-a realizat in pungi de plastic in transe cuprinse intre 400.000 si 1.000.000 de lei”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel