Spice Girls, decizie pentru finanțarea unei anchete

Trupa pop britanică Spice Girls intenţionează să finanţeze o anchetă la o fabrică din Bangladesh, acuzată de rele tratamente împotriva femeilor care confecţionează tricouri destinate unei campanii de binefacere pe tema egalităţii de gen, potrivit Reuters. 

Angajaţii unei fabrici de tricouri din Gazipur, Bangladesh, câştigă doar 45 de cenţi pe oră, sunt nevoiţi să lucreze până la 16 ore pe zi, sunt insultaţi şi hărţuiţi, potrivit unei investigaţii desfăşurate de ziarul The Guardian. Tricourile, care au fost comandate de Spice Girls la preţul de 20 de lire sterline, urmează să fie folosite în cadrul unei campanii de strângere de fonduri desfăşurate de organizaţia britanică Comic Relief, pe tema egalităţii de gen. Trupa britanică a cucerit topurile muzicale din anii '90 cu mesaje feministe, care promovau ideea că fetele cu origini modeste pot realiza lucruri măreţe. Sloganul #IWannaBeASpiceGirl apare pe faţa tricourilor, iar sintagma egalitate între bărbaţi şi femei apare pe verso. O purtătoare de cuvânt a Spice Girls, care anunţase în noiembrie că trupa se va reuni pentru un turneu britanic anul acesta, a declarat că membrele formaţiei sunt profund şocate şi îngrozite de aceste afirmaţii. 'Trupa va finanţa în mod direct o anchetă independentă referitoare la condiţiile de muncă din această fabrică', a mai spus purtătoarea de cuvânt. 'Egalitatea şi mişcările populare au fost mereu printre preocupările formaţiei'.

Demostrații violente în Bangladesh

Potrivit Comic Relief, atât organizaţia cât şi trupa au verificat din punct de vedere etic furnizorul online căruia i-au fost comandate tricourile, dar acesta a schimbat ulterior producătorul fără a-i anunţa. Retailerul şi-a asumat întreaga responsabilitatea pentru alegerea producătorului şi a spus că va rambursa, la cerere, clienţii, potrivit Comic Relief. Angajaţii care confecţionau tricourile au relatat pentru The Guardian că erau forţaţi să facă ore suplimentare, să lucreze atunci când nu se simţeau bine şi erau abuzaţi verbal. Salariile mici şi acordurile comerciale cu ţările occidentale au transformat sectorul confecţiilor din Bangladesh într-o industrie de 30 de miliarde de dolari, echivalentul a 80% dintre exporturile ţării. Demonstraţii violente au avut loc în ultimele săptămâni în Bangladesh, după ce mii de angajaţi au ieşit în stradă revendicând salarii mai bune. Proprietarii fabricilor de confecţii au fost de acord săptămâna trecută să majoreze salariile, dar mulţi muncitori au respins creşterile şi au lansat noi proteste.

VEZI ȘI:

Concert Spice Girls, bilete. Surpriză pentru artiste

Victoria Beckham, uitată de colegele de la Spice Girls


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel