Sorin Cârţu, preşedintele Universităţii Craiova, şi-a anunţat retragerea definitivă din fotbal

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Preşedintele clubului Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a anunţat că se retrage din fotbal. 

"Am decis să ies din fotbal. Adevăratul motiv pentru care o fac este reprezentat de cei peste 55 de ani de fotbal pe care îi am. Am trecut în domeniul ăsta prin toate trăirile şi stările, de fotbalist, de antrenor şi de conducător, aşa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani şi jumătate. Sunt mândru de ceea ce am realizat în cei 55 de ani de fotbal şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine. Cei mai frumoşi ani au fost în perioada de vârf a acestui club, când echipa a fost numită Craiova Maxima. Au fost ani pe care i-am trăit cu intensitate maximă şi de care îmi aduc aminte tot timpul cu plăcere şi nostalgie. A fost un grup senzaţional, un grup unit, care a ţinut aproape şi peste ani, chiar dacă noi nu am mai jucat împreună. Ca antrenor am activat aproape 30 de ani şi a fost de asemenea o etapă din viaţa mea foarte intensă de care sunt mulţumit. La Universitatea Craiova am fost ca antrenor de patru ori şi mă bucur foarte mult că obiectivele pe care le-am avut aici mi le-am îndeplinit. De fapt, din cei 55 de ani în fotbal, vreo 40 sunt la Craiova ca jucător, antrenor sau conducător. Ca şi conducător nu am fost într-un confort maxim, eu am fost mai mult omul ierbii... însă am fost ajutat în zona asta administrativă de un grup performant", a spus Cârţu.

"Am făcut şi lucruri bune, am făcut şi lucruri rele, ca oricine, sunt om şi eu. Însă am dat mereu tot ce am avut mai bun din mine, pentru că 55 de ani fotbalul a fost energizantul meu. Sunt însă şi eu la o anumită vârstă, în noiembrie fac 68 de ani. Deci aceşti 55 de ani reprezintă motivul pentru care mă dau de o parte şi las locul tinerilor. Am făcut fotbal cu mare pasiune şi dragoste. Acum vreau să intru în zona de confort, să mă scol când vreau, să fac ce vreau, să stau mai mult cu nepoţii, deci nu vreau să mă streseze nimeni. De la 68 de ani mai ai o perioadă de trăit... şi măcar pe aia să o trăieşti cu intensitate şi puterea pe care o mai am să o dedic familiei şi celor apropiaţi. Eu am prieteni care mi-au propus să mă duc în altă parte, dar nu mă interesează să fiu preşedinte sau altceva la altă echipă. Nu mă mai apuc acuma la vârsta asta de aşa ceva... am făcut când am putut. Ca antrenor nu poţi să fii numai la Craiova, era clar că trebuie să te mişti în toată ţara. Singurul regret din cariera de antrenorat este o chestiune de destin. Aş fi dat mult mai mult ca antrenor dacă timp de 16 ani nu m-aş bătut cu adversarul sănătăţii, cu hepatita C. În acei 16 ani puteam să fi dat mult mai mult ca antrenor. Deci ăsta e singurul regret, în rest în fotbal am făcut tot ce mi-am dorit şi am gândit", a adăugat el, citat de Agerpres.

Pe cine va aduce Mihai Rotaru în locul lui Cârţu

"Am avut nişte discuţii cu domnul Rotaru, dar mi-a zis că nu se gândeşte să aducă pe cineva în loc. Aşa mi-a spus, dar cel mai bine ştie dânsul. Mie mi-a spus să rămân măcar onorific, dar am zis că nu mai vreau nimic. Eu am vrut de anul trecut să mă dau de o parte, dar domnul Rotaru mi-a cerut să continui, să îl ajut. Dacă mă uit înapoi, poate că ar fi putut fi un pic mai mult exploatat în zona asta tehnico-tactică. Pentru că aici eu nu am niciun fel de complex în faţa niciunuia din România", a concluzionat Sorin Cârţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel