Șofer român, condamnat la aproape NOUĂ ani de închisoare în UK. A accidentat mortal trei persoane în timp ce se uita, la volan, pe un site de întâlniri

foto Poliția Durham
foto Poliția Durham

Ion Nicu Onut, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat la aproape nouă ani de închisoare în Marea Britanie, acolo unde se mutase cu familia, din România. 

Aflat la volanul unui camion, Ion Onut se pare că-și căuta o parteneră sexuală ocazională și, absorbit de site-ul de întâlniri, a accidentat mortal trei persoane și a rănit altele, pe o autostradă aglomerată. Accidentul s-a produs după ce bărbatul a ignorat semnalele de avertizare pentru a încetini și a avertiza șoferii cu privire la o aglomerare a traficului. Magistrații din Durham au concluzionat astăzi că bărbatul a fost ”complet absorbit” în ”căutarea satisfacției sexuale”, încât nu a reușit să frâneze. Impactul a fost urmat de o explozie și un incendiu, arată SkyNews. Trei persoane și-au pierdut viața pe loc. Șoferul a fost salvat din cabina sa de un alt participant la trafic. 

Timp de 40 de minute, șoferul avea alte preocupări la volan

Se pare că-n momentul accidentului, românul se uita pe două site-uri pentru adulți și cheltuise 50 de lire pentru a interacționa. Aproape 40 de minute, în timp ce se afla la volanul camionului, bărbatul a intrat pe aceste site-uri și și-a editat profilul personal.

”A fost complet absorbit de activitatea pe internet, în căutarea gratificației sexuale, pe o perioadă lungă de timp, în timp ce controla un vehicul mare de marfă pe o autostradă aglomerată” l-a acuzat procurorul Nick Dry. 

Accidentul mortal s-a produs în 15 iulie 2021. 

Condamnat la 8 ani și 10 luni de închisoare, urmați de 10 ani în care nu va avea voie să conducă

Acum, românul a recunoscut cele trei capete de acuzare pentru cauzarea morții prin conducere periculoasă, arată sursa citată. Astăzi, el a fost condamnat la 8 ani și 10 luni de închisoare. Mai mult, bărbatului, care este șofer, i s-a interzis să conducă vreme de 10 ani după eliberare. 

Judecătorul James Adkin i-a spus, în timp ce-i pronunța sentința: ”Tu nu dormeai la volan, ceea ce oricum ar fi fost destul de rău. În fapt, ”răsfoiai” Internetul, căutând parteneri sexuali ocazionali”. 

Pe lângă cele trei persoane pe care le-a accidentat mortal, în accidentul provocat, românul a rănit alte trei persoane. 

Ion Onut locuia cu familia în Galashiels, Scoția, și transporta îngrășământ, mai arată Sky News. Și BBC scrie că bărbatul este originar din România, dar se mutase în Galashiels. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel