Socialiştii şi progresiştii, atac la Von Der Leyen pe Green Deal. Ce face PSD?

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Socialiştii şi progresiştii din Parlamentul European o atacă pe Ursula von der Leyen pe tema Green Deal şi o ameninţă cu retragerea sprijinului politic.

Mutarea din Comisia Europeană vine după ce Ursula von der Leyen a decis să anuleze legislaţia climatică. 

"Suntem aproape de o criză instituţională", anunţă Valerie Hayer, şefa grupului liberal Renew Europe, conform Politico. 

Ursula von der Leyen face parte din Partidul Popular European, de centru dreapta. Deşi acesta este cel mai mare grup din Parlamentul European, şefa Comisiei Europene încă depinde de liberali şi socialişti pentru a-şi trece proiectele. Acum, însă, capacitatea Comisiei Europene de a introduce noi legi riscă să fie blocată dacă grupurile se revoltă. 

Comisia Europeană a anunţat vineri că retrage directiva Green Deal, o lege care ar face companiile responsabile pentru solicitări de mediu nefondate. Decizia vine în ciuda faptului că legea a trecut prin mai multe etape ale procesului legislativ. 

Această mişcare, pe care grupul PPE a cerut-o Comisiei încă de miercuri, a fost aplaudată de conservatorii şi reformiştii din Parlamentul European, dar şi de grupul "Patrioţi pentru Europa", de extremă dreapta, coordonat de Marine Le Pen şi Viktor Orban. 

"Dacă cei de la Comisia Europeană vor retrage acest text, noi, cei din Renew, considerăm că se pune în pericol platforma întregii majorităţi pro-europene", a mai declarat Hayer. 

Socialiştii şi liberalii o acuză pe von der Leyen că se dă de partea forţelor de extremă dreapta, care cer Uniunii Europene să renunţe la politicile climatice, ignorând astfel voinţa grupurilor care au votat-o în funcţie. 

Chiar dacă în Parlamentul European nu există coaliţii formale, PPE, socialiştii şi liberalii s-au bazat unii pe alţii pentru sprijin politic şi au semnat chiar şi un acord de cooperare în noiembrie 2024. 

Cu toate astea, PPE, s-a aliniat în mod repetat cu grupurile de dreapta şi extremă dreapta din Parlament pentru a trece anumite măsuri sau pentru a seta agenda. 

"Nu o vom mai proteja"

Retragerea legii climatice ar putea fi ultima picătură pentru socialişti şi liberali, care au fost în dezacord şi cu alte decizii ale Ursulei von der Leyen, cum ar fi saga Pfizergate, unde Curtea Europeană a decis împotriva Comisiei, acuzând-o că refuză să publice mesajele dintre preşedintele Comisiei şi conducerea Pfizer din timpul pandemiei. 

"Dezbaterea pe Pfizergate... Noi am protejat-o. Dar dacă va continua în acest ritm, nu o vom mai proteja. Am putea să nu mai jucăm în echipă cu ei şi să nu mai facem alte înţelegeri cu PPE", a transmis un oficial Renew. Acest lucru ar putea duce la blocarea procesului legislativ al UE. 

"Problema acum este că Comisia Europeană răspunde şi majorităţii formate din grupurile de dreapta, nu platformei centriste", a mai transmis acesta. 

Un oficial socialist a adăugat că această situaţie a dus punerea la îndoieală "a întregii baze de suport pentru von der Leyen. Dacă va merge până la capăt, atunci vom considera că platforma a fost încălcată. Deci nu mai există platformă". 

"Comisia ar trebui să fie conştientă cu privire la importanţa alianţelor şi a angajamentelor", a transmis şi Iratxe Garcia, liderul grupului S&D 

Până la acest moment, nu a existat nicio reacţie din partea europarlamentarilor social-democraţi români cu privire la acest scandal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel