Situație REVOLTĂTOARE de Centenar la Muzeul de Istorie

justiție
justiție

Sindicatul Lucrătorilor din Muzeul Național de Istorie a României lansează un atac dur împotriva conducerii care este acuzată că nu lucrează pentru muzeu, ci împotriva angajaților în condițiile în care în an centenar, muzeul este vizitabil doar parțial din cauza reparațiilor amânate.

"Aflat la jumătatea celui de-al doilea mandat în calitate de manager al celui mai important muzeu cu profil istorico-arheologic al României, domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu oferă o nouă premieră în domeniul managementului cultural: atacarea în instanță a reprezentativității Sindicatului Lucrătorilor din MNIR! De parcă acest muzeu nu ar avea nici un alt fel de probleme stringente, ca și cum muzeul nu cuprinde totalitatea angajaților săi, ci doar o parte a acestora, iar dialogul social este doar o vorbă în vânt și nu o exigență! Este o nouă dovadă peremptorie a modului în care conducătorul MNIR înțelege și inițiază dialogul profesional, a felului cum acționează față de angajații instituției care au sesizat de-a lungul timpului existența unor probleme de interes public! Toate acestea în condițiile în care, în data de 23 octombrie 2018, domnul Alexandru Pugna – secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale (entitate guvernamentală în a cărei directă subordine se află MNIR) – a solicitat managerului instituției deschidere pentru dialog și discuții profesionale, în contextul unei întâlniri de lucru pentru soluționarea problemelor semnalate în numeroase rânduri de o serie de specialiști din cadrul acestui muzeu, prin memorii adresate ministerului", au transmis angajații muzeului.

Proces împotriva sindicaliștilor

"Așadar, într-un dispreț total față de recomandările reprezentantului ministerului de resort, managerul MNIR inițiază o nouă acțiune juridică împotriva unor interese legitime ale angajaților din instituția pe care o conduce. Trebuie readuse în atenția publică, dar și a Ministerului Culturii și Identității Naționale, problemele majore cu care MNIR se confruntă în mandatele manageriale ale domnului Ernest Oberländer-Târnoveanu. De ani buni, angajații MNIR asistă neputincioși la super-birocratizarea activității muzeografice și de cercetare în cel mai mare muzeu de istorie din țară, până la obliterarea cvasi-totală și deturnarea unor funcțiuni esențiale ale unei instituții muzeale de rang național. Deși nimic nu anunța o astfel de abordare, de la jumătatea primului său mandat la conducerea MNIR, managerul actual a înțeles să adopte o strategie tacită menită să diminueze rolul și importanța cercetării în domeniul științelor socio-umane în muzeu, deopotrivă prin derularea de proiecte de cercetare fundamentală (finanțate prin competiții de grant-uri ale Ministerului Cercetării) și contracte de cercetări arheologice preventive, ambele contribuind semnificativ la bugetul de venituri proprii al instituției.

Demisii pe bandă rulantă

Acest demers a fost justificat de manager prin prisma importanței și iminenței proiectului Noul MNIR, la nivelul anilor 2014–2016, acțiune care însă este actualmente în plină incertitudine. În condițiile în care proiectul Noul  MNIR  (lansat cu surle și trâmbițe în anul 2016) s-a împotmolit lamentabil nu se știe unde, în ciuda faptului că au fost cheltuite sume considerabile pentru premierea câștigătorilor concursului internațional de soluții de arhitectură, energia managerială s-a concentrat în diverse acțiuni ale căror consecințe au fost degradarea climatului de lucru în instituție. Specialiști din MNIR, membri ai sindicatului nostru, au adus în repetate rânduri la cunoștința Ministerului Culturii și Identității Naționale toate aceste aspecte care creionează în tușe groase trăsăturile unui management deficitar,autoritar, agresiv, lipsit de transparenţă şi comunicare. În aceste circumstanțe, nu este de mirare faptul că, în ultimii ani (corespunzători mandatelor actualului manager), și-au înaintat demisiile peste 40 de angajați (personal de specialitate și auxiliar), rezultând o scădere cu peste 20% a numărului angajațiilor cu funcții de execuție. Numai în anul 2018, 10 angajați au demisionat din MNIR. În urma demisiilor, MNIR a rămas fără arheozoolog, fără antropolog, fără specialist în a doua epocă a fierului, iar grupul de specialiști pentru perioada neolitică s-a redus dramatic. De-a lungul ultimilor ani au părăsit muzeul angajați din secțiile Arheologie, Istorie, Numismatică, Patrimoniu, Relații Publice și Muzeul Filatelic, precum și din compartimentele Achiziții Publice, Contabilitate, Juridic și Tehnic.

Dezavantaj transformat în instrument de forță

Echipa managerială a MNIR nu este însă deloc impresionată de acest fenomen. Dimpotrivă, fluctuația de personal a fost transformată într-un „avantaj”, în sensul contestării în tribunal a reprezentativității sindicatului nostru. Această acțiune „managerială” este parte firească a unei abordări aparte, de contractare din fonduri publice a tot mai numeroase servicii juridice. În condițiile în care din anul 2017, MNIR nu mai are jurist angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, costurile privind această activitate au crescut de la an la an. De exemplu, în anul 2017, MNIR a plătit 114.000 lei pentru diverse servicii juridice, iar în perioada ianuarie-octombrie 2018 suma cheltuită în astfel de scopuri a depășit deja 250.000 lei.

Multe cheltuieli de acest fel (de multe ori prilejuite de acțiuni în instanță împotriva angajaților) lasă impresia conflictului de interese, astfel că starea de neînțelegere perpetuă promovată în muzeu a devenit o importantă sursă de venit pentru terți. Această activitate juridică pusă febril în slujba managerului și a apropiaților săi, contrastează cu lentoarea eforturilor depuse de Oficiul Juridic în apărarea și protejarea interesului general al instituției, al patrimoniului cultural național și al angajaților acesteia. Este de ajuns să dăm doar un exemplu: contestația deciziei privind acordarea sporului pentru condiții de muncă pe care cercetătorii din MNIR au înaintat-o încă din 22.10.2018 nu a primit nici un răspuns. De asemenea, rămâne o problemă de stringentă actualitate modul în care managerul instituției a înțeles în ultimii ani să „îmbogăţească patrimoniului muzeal” cu bunuri arheologice și numismatice descoperite de persoane private prin utilizarea detectoarelor de metale și care nu le-au declarat conform legii. Această activitate este generatoare de probleme de ordin juridic care ar fi trebuit să-și găsească rezolvarea.

Apel la solidaritate sindicală 

În lupta împotriva stării de degringoladă instalată managerial și împotriva regimului de dependență (bazat pe micro-politici în care fiecare are ceva de câștigat sau de pierdut), forța noastră nu a constat și nu constă în număr. Însemnătatea Sindicatului Lucrătorilor din MNIR este dată de solidaritatea membrilor săi, de expertiza lor profesională, de curajul și bunul lor simț, de hotărârea de a ieși în stradă pentru drepturile lor și de încrederea în puterea acțiunii și a cuvântului scris de a îndrepta lucrurile în sensul reinstaurării în această instituție a unui climat de lucru caracterizat de profesionalism și respect.

Sindicatul Lucrătorilor din MNIR înțelege să continue demersurile pentru readucerea normalității în acest muzeu public de primă importanță", au conchis sindicaliștii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel