Situație INCREDIBILĂ într-un spital. De Ce nu poate fi folosit computerul tomograf

Diana Popescu / 21 apr 2017 / 10:46 Salveaza PDF Comentarii
 foto ilustrativ
Descriere foto: foto ilustrativ

Spitalul din oraşul Corabia, care are computer tomograf de peste un an, nu poate încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Olt pentru investigaţii medicale cu acest echipament medical, din cauza deficitului de medici, potrivit managerul unităţii sanitare, Cristian Filip. 

Acesta a declarat că a început din nou procedurile pentru scoaterea la concurs a 10 posturi de medici, după ce în urma concursurilor organizate în anii anteriori puţini medici au ajuns la Corabia, pentru ca mai apoi aceştia să se îndrepte spre spitale mai mari din regiune.

'Nu putem încheia un contract cu CAS pentru că nu avem un medic radiolog cu normă întreagă, angajat al spitalului. Tomograful îl folosim, vine o doamnă doctor de la Spitalul Caracal, avem un contract de jumătate de normă încheiat cu acest medic. Însă este nevoie de un medic radiolog angajat cu normă întreagă pentru a putea încheia contract cu CAS pentru investigaţiile la tomograf', explicat Filip.

El a spus Spitalul Corabia are nevoie de medici internişti, de radiologi, de medici specializaţi în medicina de urgenţă (pentru Camera de gardă), de un oftalmolog, de neonatolog, de medic psihiatru etc.

'Vom publica în curând anunţul privind 10 posturi de medic pe care le scoatem la concurs. Cel mai mare deficit este de medici de interne, avem numai doi doi cu normă întreagă şi mai apelăm la ajutorul unui medic pensionar şi la un medic care lucrează numai cu jumătate de normă. La Camera de gardă avem numai un medic şi doi asistenţi. Avem în prezent în total 40 de medici, dar dintre aceştia şapte sunt pensionari şi alţi câţiva sunt numai cu jumătate de normă, ne bazăm în continuare pe ei', a adăugat managerul spitalului.

Cristian Filip spune că o posibilă explicaţie pentru deficitul de medici este aceea că spitalul este la distanţă mare faţă de oraşele mari, universitare, iar medicii nu sunt atraşi de posibilitatea de a locui la Corabia.

'Nu mai avem medici care să folosească locuinţe puse la dispoziţie de oraş, preferă să facă naveta şi să le fie decontate cheltuielile de transport. Sunt opt medici care fac naveta la Craiova, Caracal, Turnu Măgurele şi Dăbuleni', a mai spus Filip, pentru Agerpres.

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26