Siria: ATAC CHIMIC la Douma

Poza descriptivă
Poza descriptivă

Unsprezece cazuri de sufocare au fost raportate după un raid aerian al regimului sirian asupra ultimului bastion rebel din Ghouta de Est, a anunţat sâmbătă o organizaţie neguvernamentală, echipele de salvare denunţând un posibil atac cu clor, transmite AFP.

Imediat după acuzaţiile Căştilor Albe, implicate în eforturile de salvare din zona rebelă, media de stat de la Damasc a negat orice responsabilitate a regimului lui Bashar al-Assad şi a denunţat incidentul drept o "farsă" a insurgenţilor aflaţi în derută.

Aceste acuzaţii intervin după ce forţele regimului au reluat bombardamentele asupra oraşului Douma, ultimul din Ghouta Orientală deţinut încă de rebelii din Jaish al-Islam.

"Unsprezece persoane, dintre care cinci copii, au prezentat semne de sufocare, după un raid aerian al regimului în periferia nordică a oraşului Douma", a indicat pentru AFP directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.

Acesta nu a fost în măsură să determine cauza simptomelor.

Gaz toxic, cu clor 

"Cazuri de sufocare printre civili după un raid asupra unui cartier rezidenţial din Douma", au scris Căştile Albe, pe contul lor de Twitter, evocând utilizarea unui gaz toxic cu conţinut de clor.

Syrian American Medical Society (SAMS), o organizaţie neguvernamentală care acordă sprijin logistic instituţiilor medicale din Ghouta, a prezentat o mărturie asemănătoare.

Un medic din Douma a tratat "un număr de pacienţi cu simptome de expunere la clor", a indicat, pentru AFP, Mohamed Kattoub, un responsabil al SAMS.

Citată de agenţia Sana, o "sursă oficială" a respins prompt orice responsabilitate a regimului, denunţând o "farsă".

"Armata, care progresează rapid şi cu hotărâre, nu are nevoie să utilizeze vreo substanţă chimică", a afirmat aceasta, cu referire la ofensiva lansată pe 18 februarie de forţele guvernamentale care au recucerit deja 95% din teritoriile deţinute de rebeli în Ghouta, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel