Simona Halep despre așteptarea verdictului în dosarul de dopaj: ”A fost un calvar. Nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis”

Simona Halep. FOTO: Captura video @Eurosport
Simona Halep. FOTO: Captura video @Eurosport

Simona Halep încă așteaptă verdictul în dosarul de dopaj, dar trimite săgeți spre cei care i-au refuzat judecarea.

Simona Halep, fost lider mondial, suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă, Roxudustat, la US Open 2022, unde a pierdut în primul tur în fața ucrainiencei Daris Snigur, a explicat într-un interviu cum a simțit toate amânările cu care s-a confruntta în ultimul an.

Românca a fost audiată la finalul lunii iunie, însă verdictul, indiferent de natura sa, nu a venit nici până la acest moment, motiv pentru care sportiva, deși prezentă pe lista de jucătoare pentru ediția actuală a US Open, a fost scoasă oficial de pe aceasta, ratând astfel și ultimul turneu de Grand Slam al anului.

De altfel, în toată această perioadă, fostul lider al tenisului feminin s-a antrenat intens, în speranța că va putea reveni în circuit, însă multiplele amânări și-au pus amprenta asupra sa.

”Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată pentru că îmi doream foarte mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată şi să vedem ce se întâmplă.

Aşteptarea a fost un calvar, pentru că în viaţă incertitudinea şi faptul că nu ai nicio putere îţi creează mari dificultăţi, e greu să trăieşti în stilul acesta”, a declarat Simona Halep în interviul acordat celor de la Eurosport.

”Am început să privesc tenisul altfel”

”A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranţe de la o amânare la alta. M-am antrenat intens, mi-am dorit să fiu pe teren, am început să privesc tenisul altfel şi am apreciat fiecare zi petrecută la antrenament.

Dar, de fiecare dată când se amâna audierea, parcă primeam o lovitură puternică şi mă descurajam din nou. Au fost foarte multe suişuri şi coborâşuri, dar pot să spun că am gestionat destul de bine şi nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis”, a mai spus fostul lider mondila, acum ieșită din clasamentul WTA, ca urmare a unui an de pauză în circuit. 

În ceea ce privește refuzul judecării cazului pentru luni la rând, Halep afirmase într-un comunicat că ”o justiție amânată este o justiție refuzată”.

În acest context, Simona Halep a revenit pe subiect, subliniind că ”nu am amânat niciodată acest caz, această audiere. Tot timpul cei care m-au acuzat au amânat, eu am vrut cât mai repede să fiu judecată şi să primesc decizia”, a mai spus Simona Halep.

Citește și: Djokovic, tot mai aproape de retragere. Tenismenul a făcut o declarație care i-a surprins pe fani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel