Sibiu. PLAN ROȘU de intervenție, accident cu 16 victime

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Mai multe echipaje de prim-ajutor intervin duminică pe DN 1 la accidentul de pe centura oraşului Avrig, unde există posibilitatea să fie rănite 16 persoane. 

UPDATE: Ambulanţele au transportat la spitalele din Sibiu zece răniţi, dintre care unul intubat, în urma accidentului produs duminică pe DN1 la Avrig, în care au fost implicate două microbuze şi două autoturisme, a anunţat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Cristina Criveanu.

"Zece victime, dintre care una intubată, preluate de către echipajele medicale şi încă opt care nu au nevoie de îngrijiri medicale. S-au prealertat spitalele din Sibiu", a declarat reprezentanta ISU Sibiu.

Potrivit acesteia, vinovat ar fi un şofer a cărui maşină a derapat, după ce a făcut o depăşire.

O parte dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Militar din Sibiu, celelalţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

La locul accidentului s-a instalat şi un cort în care să fie adăpostite persoanele care au fost în microbuze şi nu sunt rănite. O autospecială de pompieri va asigura încălzirea acestora.

Cele două microbuze sunt mixte, fiind destinate atât transportului de persoane, cât şi de marfă, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

---

În accident sunt implicate două microbuze şi două autoturisme, potrivit unui comunicat al IGSU. 

"Accident rutier pe raza localităţii Avrig, judeţul Sibiu, în care au fost implicate două autoturisme şi două microbuze. Având în vedere numărul mare de ocupanţi, la nivelul judeţului Sibiu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune alertarea tuturor echipajelor medicale SMURD şi SAJ disponibile din zonă. Din primele informaţii furnizate de apelantul la numărul 112, există posibilitatea să fie 16 persoane implicate. La faţa locului intervin cinci echipaje de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD, o autospecială de victime multiple, cinci echipaje medicale SAJ şi autospecială CBRN", se arată în comunicat.

Iniţial, ISU Sibiu a anunţat patru răniţi.

Traficul rutier este blocat în zona accidentului, fiind deviat prin Avrig.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel