“SFÂNTUL NICOLAE - PRIETENUL COPIILOR”- Serbare tradiţională organizată de parohia Iancu Vechi-Mătăsari

Luni, 5 decembrie 2022, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, incepând cu ora 17:30, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, din Protopopiatul Sector 2 Capitală, organizează serbarea “SFÂNTUL NICOLAE - PRIETENUL COPIILOR”, aflată la a XII-a ediţie.

Anul acesta, evenimentul este organizat în parteneriat cu Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Capitală. Reprezentanți ai elevilor, coordonați de doamna prof. Codina Săvulescu-Vicepreședinte Asociația Părinți-Profesori din Colegiul Național „Mihai Viteazul”, vor aduce la biserică daruri pentru copiii proveniți din familii aflate în dificulate financiară.

Aproximativ 100 de copii din comunitatea parohială, precum și din alte cartiere bucureștene vor primi din partea parohiei dulciuri, fructe, jucării, iconițe, cărti de rugaciuni si cărți cu povestiri religioase.

De asemenea, 6 familii cu 10 copii aflați într-un centru de refugiați din cuprinsul parohiei primesc în dar îmbrăcăminte, alimente perisabile si neperisabile, dulciuri, fructe și jucării. Valoarea totală a darurilor oferite este de peste 10.000 Lei.

Credincioșii comunității parohiale și copiii prezenți la serbare vor avea parte și de momente artistice. Anul acesta, invitați speciali sunt elevii clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială „Petre Ghelmez” din sectorul 2 al Capitalei, coordonați de doamna prof. Paula-Alina Oblu, care vor susține un concert de cântece patriotice și colinde. De asemenea, corul de copii VOX ANGELI al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari, dirijat de părintele diac. Marius Oblu, va susține un concert de colinde.

* * *

Luna decembrie este cunoscută ca luna darurilor. De aceea, în această perioadă se derulează campania „Oferă o jucărie, fă o bucurie”, cu scopul cultivării dragostei creștine și generozității copiilor și tinerilor. Copiii sunt îndemnați să aducă jucării la biserică, care vor fi oferite copiilor fără posibilități materiale în preajma sărbatorii sfinte a Naşterii Domnului.

În acelaşi timp, în această perioadă Parohia Iancu Vechi-Mătăsari intensifica programul social-filantropic permanent Dar din dar se face rai!, derulat cu scopul ajutorării a peste 120 de familii, aflate în evidenţa serviciului social al parohiei, cu alimente perisabile şi neperisabile, detergenţi, obiecte electrocasnice mici, produse de igienă etc.

Săptamânal, în ziua de sâmbătă, în cadrul programului „Masa bucuriei-împreună cu prietenii Mântuitorului Hristos”, este oferită o masă caldă cu trei feluri de mâncare pentru aproximativ 40 de persoane.

În cele 11 luni ale anului 2022, valoarea ajutorului oferit prin programele social-filantropice a fost de peste 100.000 lei, precizează Diac. Marius -Constantin Oblu într-un comunicat primit la redacție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel