Sentințe definitive în dosarul "prostituate pentru VIP-uri"

Tribunalul Alba a dispus vineri, după patru ani şi jumătate de la începerea procesului, condamnarea la închisoare a celor mai mulţi dintre inculpaţii din aşa-numitul dosar "prostituate pentru VIP-uri".

Printre cei care au fost condamnaţi în dosar se numără Raul Hancheş (fost Rus, care şi-a schimbat numele prin căsătorie) zis Pricu, care s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată, pe numele său fiind emis în prezent mandat european de arestare preventivă şi mandat de urmărire internaţională. El a primit 5 ani închisoare, la care se adaugă 1027 zile închisoare dintr-o sentinţă mai veche şi 2 ani interzicerea unor drepturi. Cea mai mare pedeapsă a primit-o liderul grupării, Teodor Şchiop, zis Doru Puşcărie, condamnat la 8 ani închisoare.

Fost ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe şi al Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Vulpe, zis Fox, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 8 ani. Inculpaţii au fost arestaţi în luna octombrie 2010 şi au fost trimişi în judecată la Tribunalul Alba în februarie 2011. Anchetatorii au susținut că cei în cauză făceau parte dintr-o grupare de criminalitate organizată. Ei au fost cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire, sprijinire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj. 

[citeste si]

Procurorii susțin că printre clienţii fetelor care au fost obligate de proxeneţi să se prostitueze s-au aflat şi politicieni locali, profesori universitari, medici. Au fost identificate peste 20 de fete care practicau prostituţia în folosul membrilor grupării, printre care şi 10 minore. Potrivit DIICOT, gruparea infracţională a şantajat, la comandă, mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra locuinţelor a două victime. În unele cazuri fetele au fost obligate să se prostitueze şi în Italia şi Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel